9 Strategii utile ca să stimulezi un comportament sănătos în rândul copiilor

O abordare pozitivă și constructivă este întotdeauna recomandată atunci când îți dorești să stimulezi un comportament sănătos în rândul copiilor.

Asta înseamnă mai degrabă să pui accentul pe comportamentele pozitive ale copilului, în loc să oferi pedepse și să faci mare caz în momentul în care copilul desfășoară un comportament negativ. În cele ce urmează, vom descoperi strategii care îți vor fi de folos, dacă îți dorești ca prichindelul tău se deprindă trăsăturile specifice unui comportament sănătos.

Comportamentul copilului: strategii utile părinților

  1. Exprimă-ți sentimentele în fața copilului! Nu te teme să îi explici celui mici cum comportamentul său te afectează. Pune accentul pe pronumele personal „eu”! În acest mod, există șanse mai mari să îl determini pe copil să vadă lucrurile din perspectiva ta. Spre exemplu: „Țipi prea tare, așa că eu nu mă pot înțelege la telefon cu mătușa ta. Te rog să vorbești mai încet că să pot asculta și eu ce are mătușa de spus.”
  2. Accentuează comportamentul pozitiv al copilului! Evident că asta nu înseamnă să-ți lauzi continuu copilul, însă, atunci când observi că cel mic face un lucru bun, nu ezita să-ți arăți satisfacția. În acest mod, îl ajuți pe cel mic să înțeleagă importanța unui comportament pozitiv și cum un astfel de comportament determină o reacție pozitivă din partea ta. Spre exemplu: „Wow, te joci așa de frumos! Apreciez că nu ai împrăștiat jucăriile prin toată casa.”
  3. Ascultă-ți activ copilul! Asta înseamnă să folosești gesturi ca să îi aprobi spusele, în timp ce vorbește (datul din cap, spre exemplu). De asemenea, poți repeta ceea ce crezi tu că simte copilul. În acest mod, îl ajuți pe cel mic să-și identifice stările și emoțiile și să le controleze mai bine. Spre exemplu: „Ah, cred că ești foarte trist că ți s-a stricat turnul pe care tocmai l-ai construit. Nu fi dezamăgit, vom construi altul împreună.” O astfel de abordare, în care încurajezi copilul să-și exprime trăirile, este de asemenea benefică pentru evitarea unor emoții negative, cum ar fi frustrarea.
  4. Respectă-ți promisiunile! Fie că ne referim la promisiunile pozitive sau la acelea mai puțin bune, este bine să ne ținem de cuvânt. Este o metodă simplă, dar de efect, prin care copilul poate înțelege că nu ne jucăm cu cuvintele. De asemenea, îl asigurăm că poate să aibă încredere în spusele noastre și să le respecte, fără să existe dubiul că ne vom răzgândi. Deci, indiferent că spui că după ce își face temele, ieșiți în parc sau că dacă nu încetează să mai țipe în librărie, te vei îndrepta spre ieșire, pregătește-te să respecți ceea ce promiți!
  5. Oferă instrucțiuni simple, pozitive, care să fie ușor de ținut minte! Exprimarea simplă și la obiect are cel mai mare efect în rândul copiilor. De asemenea, încearcă să-ți ghidezi copilul, să-i oferi sfaturi, într-o manieră pozitivă. Spre exemplu, în loc să îi spui copilului „Nu lăsa ușa deschisă”, optează pentru „Închide ușa înainte să pleci”. La urma urmei, cu toții știm că negația ne invită la tentație, la încălcarea unei reguli.
  6. Familiarizează-ți copilul cu responsabilitatea și consecințele propriilor fapte încă de mic! În calitate de părinți, avem prostul obicei de a ne feri copilul de orice responsabilitate atunci când e mic. Totuși, atunci când crește, ne-am dori ca acesta să se implice mai mult în treburile ce țin de casă. Cam greu, dacă mici fiind, nu l-am responsabilizat în niciun fel… Astfel, este recomandat ca încă de când copilul e mic, să-i atribuim sarcini specifice vârstei, care, odată cu creșterea vârstei să evolueze. De asemenea, nu trebuie să ne „protejăm” copilul de consecințele propriilor fapte.
  7. Stimulează stima de sine a copilului. Asta vei reuși mai ales prin responsabilizarea copilului și gradul de independență/autonomie oferit. Un rol important în acest sens îl are și aprecierea comportamentul pozitiv și a reușitelor copilului.
  8. Nu renunța la umor! Cea mai bună metodă prin care părinții pot face față situațiilor mai dificile, și prin care se pot apropia mai mult de copii, comunicând mai eficient, este umorul. Intrând în jocul copilului, îmbrăcând diverse roluri, folosind un anumit ton sau diverse apelative jucăușe, te vor ajuta să ai o relație mai apropiată cu copilul, cu mai puține certuri și tensiuni.
  9. Fii un model pentru copil! Folosește-te de propriul comportament pentru a-ți ghida copilul. Copiii adoră să imite gesturile părinților, astfel că ar trebui să fiți extrem de atenți la ceea ce spuneți și ceea ce faceți. Astfel, dacă nu vrei ca cel mic să țipe, fii tu cel care arată cum se vorbește calm, liniștit și cu blândețe.

Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de o temelie puternică pe care orice părinte o poate construi cu multă răbdare, timp și atenție. De asemenea, dacă vrei ca propriul copil să desfășoare un comportament sănătos, nu îi neglija stima de sine și încearcă să îi oferi chiar tu modelul de care are nevoie!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut