Dovleacul
Concurs de Triciclete pentru Pitici si Tatici!
Întâlnire cu domnul Broccoli

    Jocul atașamentului de Aletha Solter

     „Disciplina” este un termen care, de cele mai multe ori, avem tendința să îl asociem cu practici nu prea eficiente. Acesta ne duce cu gândul la un comportament autoritar, bazat pe teama insuflată copiilor, fără să ținem cont prea mult de nevoile emoționale ale copiilor. Poate fi o explicație a termenului, dacă ne gândim la practicile învechite de creștere și educație a copiil… »
    Continua

    Domnul și doamna Hormon, o carte la-ndemână pentru copii, dar și pentru părinți

    Domnul și doamna Hormon este o carte ce aparține scriitoarei britanice pentru copii Babette Cole, care vine în ajutorul tuturor părinților, mai ales în momentele în care copiii încep să pună tot felul de întrebări încuiate legate de dezvoltarea propriului corp sau de alte chestii de „oameni mari”, ar zice mulți dintre noi! Totuși, nu trebuie să eziți să începi să faci educație … »
    Continua

    George și miraculosul său medicament

    Doriți să vă surprindeți picii cu o lectură plină de aventură, numai bună să le sădească pofta și plăcerea de a citi? Cartea George și miraculosul său medicament a scriitorul britanic Roald Dahl este o alegere potrivită. Așa cum probabil deja ați intuit, eroul acestei cărți este un puști pe nume George. Într-o zi, George rămâne singur acasă cu bunica lui, o zgripțuroaică îngro… »
    Continua

    3 cărți interesante care îi ajută pe copii să descopere corpul uman

    Curiozitatea copiilor este nemărginită, mai ales atunci când în discuție intră corpul uman. De fapt, am putea spune că descoperirea și explorarea corpului uman reprezintă o parte importantă și nelipsită a creșterii și educației copiilor. Pentru a face discuțiile despre corpul uman, mai interesante, dar și pentru a oferi răspunsuri pertinente chiar și celor mai năstrușnice într… »
    Continua

    5 cărți pentru copii, numai bune de pus sub brad

    Dragi părinți, dacă pe lângă tot felul de jucării creative, doriți să întregiți cadourile de Crăciun ale copiilor și cu o lectură pe cinste, iată mai jos 5 cărți numai bune pentru asta! Bufnița care se temea de întuneric de Jill Tomlinson, editura Nemi 2016 Buf, un pui de bufniță de hambar, e asemenea oricărui alt pui de bufniță, doar că acestuia îi este foarte frică de întun… »
    Continua

    7 Cărți care îi introduc pe pitici în spiritul Crăciunului

    Așa cum am trăit cu toții pe pielea noastră, mai ales în vremea copilăriei, perioada de dinaintea Crăciunului este una plină de nerăbdare și mister, în care toți copiii își doresc să audă cât mai multe povești despre Crăciun și spiritul Crăciunului. Iată câteva cărți pe care cei mici le vor devora cu siguranță! Măgărușul și îngerașul de Otfried Preuβler, editura Univers Encicl… »
    Continua

    5 cărți tocmai bune de pus în ghetuțele copiilor, de Moș Nicolae

    Ai lăsat cadoul de Moș Nicolae pe ultima sută de metri? Sau pur și simplu nu știi pentru ce să optezi? Îți recomandăm 5 cărți tocmai bune de pus în ghetuțele copiilor! „Când vine Crăciunul? 24 de poveşti de citit împreună în aşteptarea Crăciunului” de Antonie Schneider, editura Cartea Copiilor Ca orice copil, ursuleţul care este personajul principal al acestui volum se întrea… »
    Continua

    Mami, tati, mă auziți? Pentru o mai bună înţelegere a copilului

    Cartea Mami, tati, mă auziți? Pentru o mai bună înţelegere a copilului, Ediția a IV-a, a socio-psihologului francez Jacques Salomé vine în ajutorul tuturor proaspeților părinți, dar nu numai, cu sfaturi și recomandări ce vizează primii ani de viață ai copiilor. Nu-i așa că vi s-a-ntâmplat ca propriul copil să plângă și să vă fie destul de dificil să asociați acel plâns unei ne… »
    Continua

    Împreună, soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari

    Cea mai așteptată carte a toamnei de către copii mici și mari –  Împreună, soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari – a fost lansată de curând! Noile aventuri ale micuței Ema și ale familiei ei sunt gata să stârnească hohote de râs celor mici și celor mari! Cartea Împreună, soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari, este cea de a treia din seria care … »
    Continua

    5 cărți pentru copii, cu și despre toamnă

    Primăvară, vară, toamnă, iarnă… fiecare anotimp are frumusețea sa, oferindu-ne o mulțime de lucruri interesante, peisaje și activități pentru care să îl îndrăgim. Pentru că suntem în plină toamnă, ne-am gândit să vă recomandăm câteva cărți care să îl ajute pe piciul tău să descopere frumusețea acestui anotimp, dincolo de ploaia rece și temperaturile scăzute! Iată 5 cărți … »
    Continua

    Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă și la școală, de Adele Faber și Elaine Mazlish

    Pentru a înțelege cât mai bine copiii, pentru a ști ce se petrece cu aceștia și pentru a reuși să construim o relație solidă, este important să aplicăm o comunicare eficientă, atât acasă, cât și la școală. O lectură recomandată în acest sens, utilă tututor părinților, este Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă și la școală, de Adele Faber și Elaine Mazlish. Pentru a avea o ima… »
    Continua

    Viața în doi, când suntem trei de John Gottman și Julie Schwartz Gottman

    Așa cum deja anticipăm încă din titlu, cartea Viața în doi, când suntem trei a soților Gottman, se adresează tuturor cuplurilor în a căror viață a apărut o mogâldeață. Nu de puține ori se întâmplă ca, odată cu apariția unui copil, relația de cuplu să se deterioreze. Acordăm atât de multă atenție ființei nou-apărute în viața noastră, suntem atât de concentrați să fim părinți, î… »
    Continua

    Bufnița care se temea de întuneric de Jill Tomlinson

    Bufnița care se temea de întuneric de Jill Tomlinson este o lectură ideală pentru copiii școlari, ajutându-i pe aceștia să descopere o altă latură a întunericului. Întunericul este ceva misterios, capabil să ne sperie indiferent de vârstă. Totuși, cei care au cea mai mare teamă de întuneric sunt copiii. Dacă și puștiul tău vede doar partea negativă a întunericului, dăruiește-i… »
    Continua

    O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse de Cristina Donovici

    Piticii sunt întâmpinați în această lună cu o nouă serie de povești care aparțin autoarei Cristina Donovici: O girafă în spațiu și alte lumi ascunse. Cartea a avut lansarea weekendul anterior, iar lectura se anunță una interesantă și relaxantă pentru cei mici. Poveştile din O girafă în spaţiu şi alte şapte lumi ascunse sunt perfecte pentru a fi citite copiilor seara, înainte d… »
    Continua

    Curajul de Bernard Waber

    Curajul este o trăsătură care ne ajută într-o muuulțime de situații. Dacă ne gândim ce este curajul, cu siguranță definițiile ce ne vin în minte diferă de la o persoană la alta, însă suntem convinși că toate sunt la fel de adevărate. Astfel, curajul nu se manifestă doar atunci când un pompier se luptă cu flăcările ca să salveze viața unui om. Această trăsătură este posedată de … »
    Continua

    Rețete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietății și fricii copiilor

    Anxietatea este o stare care poate afecta și copiii, iar, în astfel de cazuri, părinții se pot simți neputincioși, atunci când încercările de a-i liniști nu dau rezultat! O carte utilă pentru astfel de situații este Rețete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietății și fricii copiilor de Lawrence J. Cohen. Gestionarea, controlarea emoțiilor și stărilor, în general,… »
    Continua

    35 de kile de speranță de Ana Gavalda

    Că tot a început școala, vă recomandăm o lectură motivantă de sezon, însă și extrem de plăcută, ideală mai ales pentru puștii care au tendința să lase totul pe ultima sută de metri: 35 de kile de speranță de Ana Gavalda. În prim-planul acestei povestiri să află Grégoire, un puști care nu se-mpacă prea bine cu grădinița, școala și alte activități din această gamă. Astfel, din cl… »
    Continua

    Lacrimi și crize de furie, de Aletha Solter

    Orice părinte s-a simțit la un moment dat neputincios, din cauza plânsetelor copiilor sau a crizelor de furie făcute de aceștia. O lectură recomandată în acest sens, care să ne ajute să facem față cu brio unor astfel de momente, este Lacrimi și crize de furie. Ce e de făcut când bebelușii și copiii plâng, de Aletha Solter. E adevărat că plânsul nu este cea mai agreată metodă de… »
    Continua

    Regatul lui Kensuke de Michael Morpurgo

    Și ce dacă a început școala, asta nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm în continuare de lecturi care să ne ducă pe tărâmuri nebănuite, pline de aventură. Regatul lui Kensuke de Michael Morpurgo este o astfel de carte. Regatul lui Kensuke este un roman despre supraviețuire, așteptare și recunoștință, încadrându-se fără probleme în categoria poveștilor care te țin cu sufletul la… »
    Continua

    Editura Cartea Copiilor lansează Cinci minute de răgaz

    Editura Cartea Copiilor lansează Cinci minute de răgaz, cartea semnată de autoarea şi ilustratoarea britanică Jill Murphy. Cinci minute de răgaz este prima carte pe care editura Cartea Copiilor o traduce din portofoliul scriitoarei Jill Murphy. Noua apariţie editorială abordează un subiect important: cum îi facem pe copii să înțeleagă faptul că părinții au dreptul ca uneori să … »
    Continua

    Copacul minciunilor de Frances Hardinge

    Vă invităm la lectură! Copacul minciunilor de Frances Hardinge este o carte excelentă pentru adolescenții de minim 12 ani, dornici să descopere curiozității ale epocii victoriene, alături de eroina romanului, Faith Sunderly. În vârstă de 14 ani, Faith Sunderly este o fată curajoasă și de o inteligență care iese din tipare, având în vedere epoca în care aceasta trăiește – epoca … »
    Continua

    O vară cu Isidor

    Și ce dacă vacanța e pe sfârșite, poveștile pline de aventură și voie bună sunt binevenite, indiferent de anotimp sau vârstă. De data aceasta, vă propunem o poveste ancorată în actualitate, dar care respectă toate ingredientele unei lecturi pe cinste: O vară cu Isidor de Veronica D. Niculescu. Eroina poveștii este o fetiță de 13 ani din București. Văzând la televizor știrea des… »
    Continua

    Rostogol păzește pepenii

    Chiar dacă anotimpul poate cel mai preferat de copii este se apropie de final, asta nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm de o poveste cu iz de vară. Rostogol păzește pepenii, scrisă de Lavinia Braniște, este o lectură inedită pentru copii, cu ajutorul căreia aceștia pot să rememoreze toate aventurile verii. În centrul atenției se află porcușorul Rostogol și familia sa – mama ș… »
    Continua

    Mitul copilului răsfățat de Alfie Kohn

    Mitul copilului răsfățat. Să punem sub semnul întrebării stereotipurile despre copii și părinți reprezintă cea mai recentă carte publicată a autorului Alfie Kohn. Temele abordate în cea mai recentă publicație a acestui autor sunt de actualitate, vizând toate persoanele interesate de practicarea unui parenting modern. Astfel, în carte sunt dezbătute subiecte precum permisivitat… »
    Continua

    KidsOut