Despre homeschooling și avantajele sale

Homeschooling reprezintă o mișcare progresivă care a luat amploare în diferite colțuri ale lumii și presupune educarea copiilor de către părinți, acasă, în defavoarea optării pentru o instituție privată sau publică de învățământ.

Motivele pentru care numeroși părinți optează pentru această metodă de învățământ sunt diverse, incluzând nemulțumirea pentru sistemul educațional actual, dorința de a oferi copiilor o educație morală, dorința de a oferi o educație religioasă sau o abordare non-tradțională a educației copilului. Este posibil ca părinții să opteze pentru acest tip de educație și în cazul în care copilul are alte nevoi speciale sau se confruntă cu probleme de sănătate fizică sau mentală.

Privind această manifestare la noi în țară, principalele motive pentru care părinții decid practicarea homeschooling-ului sunt preocuparea pentru mediul școlar – 91%; oferirea educației morale – 77% și nemulțumire față de educația academică din școală – 74%.

Contextul apariției mișcării de homeschooling

Mișcarea modernă de homeschooling a început să înflorească în anul 1970, când cercetători faimoși, precum John Holt, Dorothy și Raymond Moore au început să scrie despre reforma educațională, ei sugerând homeschooling-ul ca o alternativă la educația tradițională. De atunci și până în prezent, metoda de educație homeschooling a căpătat teren în numeroase țări.

În România, fenomenul nu este explicit legal, însă nici nu este considerat ostil. Abia la început, comunitatea de homeschooling cuprinde doar 210 copii, spre deosebire de SUA – 2.500.000 sau Marea Britanie – 20.000-100.000 de copii.

Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoști despre homeschooling

Odată ce optezi pentru această metodă de educație, aceasta vă va schimba atât vouă cât și copiilor întregul stil de viață. Pentru fiecare dintre voi, metoda de educație homeschooling va reprezenta o călătorie inițiatică, o metodă de a vă descoperi pe sine, dar și reciproc.

Ești considerat „calificat” pentru acest „job” dacă îți place să-ți petreci timpul cu copiii tăi, să le citești, să explorați lumea împreună, să te bucuri atunci când cei mici descoperă lucruri noi și nu în ultimul rând dacă îi iubești mai presus de orice. Și asta cred că deja se întâmplă.

Familiile care optează pentru metoda de educație homeschooling sunt conștiente că procesul de învățare este unul complex, care durează o viață întreagă. Mai mult, învățarea presupune explorarea, urmarea propriilor interese, să descoperi ceea ce-ți place, prin interconectare.

Un alt avantaj pentru homeschooling, este că tu decizi programul. Acesta nu trebuie să întrunească un anumit număr de ore zilnic. Important este că procesul de învățare să dea randament și să nu presupună sacrificarea fericirii întregii familii. Deci, tu decizi programul de învățare, după care îl poți ajusta până obții cea mai bună variantă a acestuia.

Homeschooling-ul nu transformă copiii în niște inadaptați social. Cred că acesta este principalul motiv pentru care cei mai mulți dintre părinți se uită chiorâș la această metodă modernă de educație. Total greșit! Copiii nu au nevoie să facă parte dintr-un grup mare de copii de aceeași vârstă pentru a fi sănătoși din punct de vedere social. Practicanții de homeschooling au abilități sociale dezvoltate ca orice alt copil. Ei sunt capabili să comunice cu orice persoană, indiferent de vârstă, și, cel mai important, au relație consolidată cu proprii părinți.

Când vine vorba de homeschooling, tu decizi ce și cât să studieze copilul tău. Tu îți cunoști cel mai bine copilul, așa că tu vei decide pe ce să pui mai mult accent și pe ce nu. În funcție de pasiunile și dorințele celui mic, vei fi capabil să iei cea mai bună decizie. Unii copii poate preferă să învețe mai multe despre arte, în timp ce alții au o înclinație științifică. Homeschooling-ul ține cont de dorințele și talentele copiilor, ajutând la dezvoltarea acestora.

La început, sentimentul va fi destul de ciudat, menționează homeschool.com. îți vei pune numeroase întrebări despre acest proces și vei avea impresia că în unele zile copilul tău nu acumulează informații utile. Pentru a scăpa de acest sentiment de vinovăție, este recomandat să te conectezi cu ceilalți părinți care practică educația homeschooling pentru proprii copii și să vă susțineți reciproc.

Ca să practici homeschooling, nu este nevoie să renunți la job. Însă este necesar ca acesta să îți permită să oferi sprijin și copilului. Faptul că ai un job flexibil sau că ai propria afacere, va fi un exemplu ideal pentru cel mic, demonstrându-i copilului că este posibil să faci ceea ce îți palce, să-ți urmezi propriul vis.

Pentru a apela la acest mod de educație este necesar să ai încredere în propriul copil. Așa cum acesta a învățat să iubească, să meargă, să zâmbească, să alerge, să se îmbrace singur, adică să-și înțeleagă propriul univers, tot așa va putea să continue procesul de învățare și fără sistemul clasic de învățământ.

Homeschooling-ul în România

Potrivit Asociației Homeschooling România, copiii educați acasă obțin cu 37% mai mult decât elevii din școlile publice la testele standardizate. Mai mult, absolvenții educați acasă tind să citească mai mult, să înțeleagă mai clar politica și să se implice mai mult în sprijinul comunității decât adulții în general.

Privind costurile educației homeschooling, cei care educă la domiciliu cheltuiesc minim 300 de euro, față de 500 de euro cheltuiți de școala de stat (bani publici) + 300 de euro – părinții.

După cum observăm, homeschooling-ul este o alternativă avantajoasă a sistemului tradițional de învățământ, aceasta punând accentul pe libertatea copilului de a învăța, pe stimularea creativității și descoperirea talentelor, abilităților propriilor copii. Investiția majoră pe care o presupune această formă de învățământ este mult timp și răbdare din partea părinților.

Pentru o formă inedită de expunere a avantajelor oferite de homeschooling, vizionează clipul de mai jos:

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut