3 cărți interesante care îi ajută pe copii să descopere corpul uman

Curiozitatea copiilor este nemărginită, mai ales atunci când în discuție intră corpul uman. De fapt, am putea spune că descoperirea și explorarea corpului uman reprezintă o parte importantă și nelipsită a creșterii și educației copiilor.

Pentru a face discuțiile despre corpul uman, mai interesante, dar și pentru a oferi răspunsuri pertinente chiar și celor mai năstrușnice întrebări ale copiilor, pe acest subiect, apelați la una dintre următoarele lecturi:

  • Corpul uman – Enciclopedia pentru copii de Larousse, editura RAO, 2003, vârstă 5-7 ani

Cei mai mici dintre curioși sunt invitați să descopere toate misterele corpului uman, cu ajutorul acestei enciclopedii. Paginile cu informații propriu-zise sunt completate de rubrici în care există răspunsuri la întrebările pe care copiii le pun cel mai des, precum și pagini ca de revistă. Desenele cele mai amuzante se vor îmbina astfel cu poze color, susținând textele simple, clare și precise.

Corpul uman - Enciclopedia pentru copii

Corpul uman – Enciclopedia pentru copii

  • Enciclopedia corpului uman. O incursiune extraordinară prin corpul tău, editura Litera, 2015

Enciclopedia corpului uman nu este doar o carte despre corpul uman – este o incursiune prin organismul care funcționează permanent, un ghid care te ajută să înțelegi de ce ești unic.

Această lectură îți oferă informații despre fiecare componentă, de la părțile cunoscute ale corpului – mâini și mușchi – până la unele de care nici nu știai că există – substanțe chimice din creier și milioane de bacterii de la suprafața pielii. Cartea este însoțită de ilustrații și poze surprinzătoare, care sprijină informațiile expuse.

Enciclopedia corpului uman. O incursiune extraordinară prin corpul tău

Enciclopedia corpului uman. O incursiune extraordinară prin corpul tău

  • Mă joc și descopăr corpul uman (conține puzzle), editura Litera, 2017

Află totul despre corpul uman, din cap până-n picioare, cu ajutorul acestui puzzle mobil! Cartea de 28 de pagini cu ilustrații explică în detaliu rolul pe care îl joacă fiecare parte a corpului în păstrarea sănătății. Mai mult, cartea oferă instrucțiuni pentru a asambla puzzle-ul, aplicând piesele în straturi, după caz. Ceea ce cu siguranță îi va atrage pe cei mici este faptul că îmbinările mobile imită uimitoarele mișcări ale corpului omenesc.

Mă joc și descopăr corpul uman

Mă joc și descopăr corpul uman

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut