Judy Moody are toane

Judy Moody are toane

Judy Moody are toane este o carte scrisă de Megan McDonald, adresându-se tuturor copiilor cu vârsta de peste 7 ani.

Așa cum probabil ați intuit încă din nume, eroina acestei cărți este o fetiță isteață, însă cu o personalitate puternică și cu foarte muuuuulte toane. Acum, dacă stăm să ne gândim, cred că toanele sunt un trend printre copii. Așa că o poveste în al cărei personaj principal să se regăsească, dar și de la care să aibă ceva de învățat, le va pica la fix.

Ca mai toți copiii, și Judy are suficiente toane, chiar prea multe: toane bune, toane rele, toane că se-ncheie vacanța și tot așa. Nazuri, mofturi, capricii, isterii, nimic nu lipsește din arsenalul de stări de spirit al acestei fetițe. Și totuși, ambiția, ingeniozitatea și umorul o ajută să facă față cu brio oricărei provocări.

Pe lângă simpatica eroină, micii cititori vor face cunoștință cu Stink, fratele mai mic al lui Judy și o pacoste de copil, prietenul cel mai bun al fetiței, Rocky, și amicul ei sâcâitor, Frank Pearl.

Cartea Judy Moody are toane a cucerit copiii din întreaga lume. Dovadă în acest sens stau cele peste 18 milioane de exemplare vândute, traducerea în 27 de limbi și numeroasele premii primite.

Dacă Judy Moody v-a incitat și doriți să achiziționați această carte plină de suspans și aventură pentru piticii voștri, atunci trebuie să știți că aceasta a fost publicată în anul 2016, de editura Gama Imago, fiind disponibilă atât online, cât și în librării.

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut