Un băiat numit Crăciun

Un băiat numit Crăciun este o carte care aparține autorului Matt Haig, fiind magnific ilustrată de Chris Mould. Cartea este ideal de citit în această perioadă a anului. Și unde mai pui că cei mici dispun de suficient timp liber în această perioadă, vă recomand cu multă căldură această lectură.

Personajul principal al acestei cărți este un băiețel din Finlanda, pe nume Nikolas. Aflat în ajunul Crăciunului, ca orice copil, acesta este vrăjit de vitrinele magazinelor ticsite cu fel de fel de jucării, care de care mai frumoase. Totuși, acesta știe să aprecieze cadourile mai puțin extravagante de la părinții săi, însă pregătite cu multă dragoste. Astfel, Nikolas este fericit cu o sanie confecționată de tatăl său și o păpușă dintr-un nap, realizată de a sa mamă.

Adevărata aventură a cărții începe atunci când tatăl băiatului decide să plece împreună cu alți bărbați, în căutarea creaturilor magice din poveștile pe care le spunea fiului său: elfii.

Ceea ce face specială această carte este modul în care autorul surprinde magia Crăciunului. Dincolo de latura religioasă a acestei sărbători, dar mai ales de cea comercială, povestea livrează cititorului adevărata esență a Crăciunului. Aceasta constă în bunătate, curaj, compasiune și dorința de a dărui pe care fiecare dintre noi ar trebui să le dețină.

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi. Să fim buni cu noi și cu ceilalți este singurul lucru care contează în final. Așadar, nu cadourile materiale ne fac mai bogați, ci cele spirituale.

Un băiat numit Crăciun apelează la o mulțime de elemente asociate acestei sărbători – zăpada, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși – învățându-ne să nu ne fie teamă să credem în magie.

Carteaa fost publicată anul acesta la editura Nemira, fiind disponibilă atât online, cât și în librării. Așadar, nu-mi rămâne decât să vă doresc „Lectură plăcută!”.

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut