Bilingvismul poate ajuta copiii cu autism, potrivit unui nou studiu

Un nou studiu a constatat că copiii cu tulburări de spectru autist pot avea o capacitate mai bună de comutare între sarcini, dacă învață o a doua limbă.

Publicat în Child Development, studiul a găsit motive noi pentru a crede că acei copii autiști care sunt și bilingvi, dispun de o flexibilitate cognitivă mai crescută, în comparație cu copiii care cunosc doar limba maternă.

Potrivit profesorului Aparna Nadig, autorul principal al lucrării, de la Universitatea McGill, această cercetare a fost o perioadă bună de timp „în pregătiri”: „În ultimii 15 ani a avut loc o dezbatere semnificativă în acest domeniu despre existența unui «avantaj bilingv» în ceea ce privește funcțiile executive”.

Aceasta a continuat: „Unii cercetători au susținut în mod convingător că să fii o persoană bilingvă și să fii pus în situația de a schimba inconștient limbile pentru a răspunde contextului lingvistic în care are loc comunicarea, crește flexibilitatea cognitivă”.

Cu toate acestea, cercetările anterioare nu au luat în considerare efectul abilității de a fi bilingv asupra autismului – până acum.

Detalii despre studiu

Comparând 40 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, cu sau fără tulburări de spectru autist, bilingvi sau monolingvi, studiul s-a concentrat pe testele generate de calculator.

Apelând la sortarea obiectelor pe un ecran, cercetătorii au descoperit că „copiii bilingvi, cu tulburări de spectru autist, au avut rezultate mai bune când  a venit vorba de partea mai complexă a testului – schimbarea sarcinii – comparativ cu copiii cu tulburări de spectru autist, dar monolingvi.”

Cercetătorii consideră această observație una importantă, întrucât ar putea schimba modul în care părinții copiilor cu autism iau decizii privind educația acestora.

Deoarece anterior se credea că învățarea unei a doua limbi nu ar avea niciun beneficiu pentru copiii cu autism, ba chiar le-ar îngreuna procesul de învățare, noua cercetare reprezintă un punct de cotitură în modul în care copiii cu tulburări de autism sunt educați – în special în țările în care cunoașterea mai multor limbi străine reprezintă un lucru obișnuit.

Deși studiul inițial a fost relativ mic, cercetătorii cred că implicațiile constatărilor lor sunt uriașe. Aceștia intenționează să continue studiul, urmărind copiii pentru o perioadă de 3 până la 5 ani, pentru a observa modul de dezvoltare și evoluție al acestora.

Sursa: The Independent

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut