Ce beneficii are consumul regulat de fructe în sarcină asupra bebelușului

Ce beneficii are consumul regulat de fructe în sarcină asupra bebelușului

Consumul regulat de fructe are numeroase beneficii, deja cunoscute, asupra sănătății, cum ar fi reducerea riscului de Alzheimer sau prevenirea luării în greutate. Pe lângă acestea, studii recente susțin că fructele au și alte beneficii care își fac simțită prezența încă de foarte devreme.

Astfel, cercetătorii canadieni au descoperit că femeile care mănâncă fructe în timpul sarcinii, au șanse mai mari să dea naștere unor copii mai inteligenți, comparativ cu acelea care nu consumă fructe frecvent sau deloc.

Această afirmație se bazează pe faptul că, în urma unor teste de dezvoltare, s-a constatat că, în jurul vârstei de 12 luni, bebelușii ale căror mămici au consumat regulat fructe în sarcină, au avut rezultate mai bune.

Detalii despre studiu

Cercetătorii au folosit date din studiul Canadian Healthy Infant Longitudinal Development și au analizat informații de la 688 de copii din Edmonton. Aceștia au descoperit că mamele însărcinate care au consumat șase – șapte porții de fructe sau sucuri de fructe pe zi, au dat naștere unor copii care au înregistrat cu șase sau șapte puncte mai mult pe scara tradițională de IQ, comparativ cu media care era așteptată de cercetători, pentru vârsta de un an.

În acest sens, autorul studiului a declarat: „Am constatat că unul dintre cei mai mari predictori ai dezvoltării cognitive a fost numărul de fructe consumate de către mame, în timpul sarcinii. Cu cât au mâncat mai multe fructe, cu atât dezvoltarea cognitivă a copilului a fost mai mare”.

Cercetările în această direcție au fost ulterior continuate pe muște. Poate părea surprinzător, însă, potrivit cercetătorilor, muștele dețin 85% dintre genele implicate în funcționarea creierului uman. Similar cu studiul dezvăluit anterior, și acesta a descoperit că muștele „născute” din muște care consumaseră o cantitate semnificativă de suc de fructe, au avut o memorie cu mult îmbunătățită.

Ce recomandă experții

În ciuda acestor rezultate încurajatoare, experții nu recomandă să cădem în extrema cealaltă și să consumăm o cantitate exagerată de fructe, pe perioada sarcinii. Aportul crescut de zaharuri naturale poate cauza diverse complicații, astfel că doza zilnică recomandată de fructe este necesară pentru a ne lua nutrienții necesari stării de sănătate.

De asemenea, nici consumul redus de fructe nu este recomandat. Un studiu din 2013 a descoperit că dacă femeile însărcinate mănâncă prea puține fructe, vor da naștere unui copil agitat. Totodată, cercetătorii au descoperit că bebelușii care nu sunt expuși timpuriu la fructe și legume (încă din uter) vor întâmpina probleme cu gustul acestora, cât și de înțărcare.

Așadar, în limitele recomandate, fructele prezintă beneficii atât asupra noastră, cât și asupra bebelușilor noștri! 🙂

Sursa: The Telegraph

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut