Ce înseamnă să fii mamă? 2.5 * job full-time, susține o nouă cercetare

Nu de puține ori am auzit că a fi mamă înseamnă să ai un job cu normă întreagă. Deși o comparație des folosită, cercetătorii o contrazic, susțind că „meseria” de mamă este echivalentul a 2.5 joburi full-time.

Studiul în cauză aparține cercetătorilor americani, analizele din cadrul său susținând că, în medie, o mamă lucrează 98 de ore pe săptămână. Acest număr reprezintă de peste 2 ori media de ore lucrătoare pe săptămână, care este de 39.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, specialiștii au examinat orarul a 2000 de mame lucrătoare, cu copii cu vârste între 5 și 12 ani. Ei au descoperit că, în medie, ziua de lucru a unei mame începe la ora 6:23 și se încheie la 20:31.

O altă constatare deloc surprinzătoare este că mamele au taskuri de îndeplinit chiar și în timpul liber. A, și weekendurile sunt la fel de pline ca orice altă zi din săptămână.

Cât despre timpul liber al mămicilor, în medie acesta ajunge la 1h 07min/zi. Cum este petrecut în mare parte? În baie, în încercarea de a face un duș rapid, fără vreo altă companie.

Printre declarațiile mămicilor participante la studiu, se mai numără următoarele:

  • 40% dintre mămici și-au descris viața de zi cu zi ca un șir de taskuri care parcă nu se mai termină vreodată.
  • 70% dintre mămici au declarat că simt o senzație de presiune în încercarea de asigura copiilor o dietă sănătoasă.

Cu o așa viață activă, cu siguranță și mamele mai au nevoie de câte-un moment de respiro? Ce instrumente le salvează viața, atunci când pare că nu mai este nicio scăpare? Iată care au fost opțiunile participantelor:

  • Un pahar de vin
  • Bunicii
  • O bonă se încredere
  • Netflix (pentru copii sau părinți)
  • Șervețele umede
  • Mesele gata preparate
  • Gustări sănătoase și sucuri
  • Jucării
  • iPad-uri

Cafeaua sau un pui de somn s-au numărat de asemenea printre instrumentele „salvatoare” ale mămicilor.

Potrivit autorilor studiului, scopul a fost de a sublinia cât de solicitant poate fi rolul de mamă și cum taskurile aferente acestuia nu se încheie niciodată.

Deci? Ce spuneți, dragi mămici, vă regăsiți în aceste constatări?

Sursa: www.mummypages.co.uk

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut