Locuiești la oraș? Uite cum poate dăuna asta sarcinii

Un nou studiu al specialiștilor sugerează că locuitul într-o zonă urbană, pe parcursul desfășurării sarcinii, poate afecta bebelușul nenăscut.

Motivul? Poluarea! În acest sens, noi cercetări au descoperit că până și nivelurile, considerate „sigure”, de poluare a aerului dăunează dezvoltării bebelușului, provocând anomalii cerebrale. Astfel, copiii de la oraș sunt mai predispuși unui comportament compulsiv și dependent, precum și tulburărilor de deficit de atenție.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii din Olanda au studiat 783 de copii nenăscuți, evaluându-i din nou atunci când au avut vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Mamele în cauză și-au petrecut perioada de sarcină în orașe europene considerate „sigure” din punct de vedere al poluării aerului.

Rezultatele au arătat că acei copii născuți în urma unei sarcini desfășurate într-o zonă urbană, au avut un creier cu straturi exterioare mai subțiri.

Având în vedere aceste constatări, specialiștii avertizează femeile însărcinate să petreacă o perioadă cât mai mare în casă sau în afara orașului.

Potrivit World Economic Forum, studiul în cauză este ultimul desfășurat cu privire la efectele negative ale poluării aerului asupra oamenilor.

4 aspecte care pot îmbunătăți calitatea aerului în mediul urban

  1. Reducerea traficului prin promovarea plimbărilor și ciclismului:

Realizarea de zone cât mai accesibile, dedicate bicicliștilor și pietonilor, este cea mai eficientă modalitate de a stimula mersul pe jos și cu bicicleta și de a descuraja utilizarea mașinilor. De asemenea, renunțarea la mașina personală în favoarea mijloacelor de transport în comun reprezintă o alegeră bună din acest punct de vedere.

  1. Eliminarea vehiculelor poluante prin instaurarea de zone cu acces limitat:

Concentrația vehiculelor poluante într-un singur loc deteriorează rapid calitatea aerului, afectând iminent starea de sănătate a locuitorilor unui oraș. Crearea de zone cu acces limitat reprezintă un instrument de succes în reducerea congestiei și a poluării.

  1. Stabilirea unei industrii de construcții care să respecte calitatea aerului:

O industrie de construcții „curată” reprezintă un aspect esențial al îmbunătățirii calității aerului în orașe, atât în ceea ce privește eficiența energetică a clădirilor noi, cât și procesul de construcție în sine.

  1. Crearea de cât mai multe zone verzi:

Plantarea poate îmbunătăți calitatea aerului și poate ajuta zonele urbane să devină eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor.

Sursa foto: Shutterstock

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut