Prea mult timp petrecut la TV afectează pregătirea copiilor pentru grădiniță

Un nou studiu a constatat o legătură între timpul petrecut de copii în fața ecranelor și abilitățile fundamentale de pregătire școlară a copiilor în matematică, litere și cuvinte și  competențele cognitive și social-emoționale.

Cu toții ajungem la un moment să ne lăsăm copiii în fața televizorului, pentru a putea pregăti liniștiți cina sau pentru a da un telefon. Atunci când asta se întâmplă prea des, este posibil poate chiar să ajungem să ne simțim vinovați pentru că, nu-i așa, suntem conștienți de efectele dăunătoare pe care statul prea mult în fața ecranelor îl are asupra copiilor.

Pe lângă obezitate și probleme asociate somnului, un studiu recent desfășurat de Universitatea din New York semnalează un alt motiv pentru care părinții ar trebui să aibă în vedere limitarea timpului pe care copiii îl petrec în fața televizorului: cu cât copiii privesc mai mult la TV, cu atât sunt mai puțin pregătiți pentru școală.

Astfel, potrivit cercetătorilor, privitul la TV pentru mai mult de câteva ore pe zi, a fost asociat cu o pregătire slabă a copiilor pentru grădiniță, în special în cadrul familiilor cu venituri mici.

Studiul consolidează recomandările Academiei Americane de Pediatrie, potrivit căreia, copiii cu vârste între 2-5 ani, nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră pe zi în fața ecranelor.

În ciuda acestor semnale, este mai ușor de zis, decât de făcut. În acest sens, unul dintre autorii studiului menționat a declarant: „Având în vedere studiile care au reportat că de obicei copiii privesc la TV mai mult decât este recomandat, precum și prevalența curentă a tehnologiei (smartphone-uri și tablete), timpul petrecut în fața ecranelor poate fi mai mare ca oricând.”

Cercetătorii au analizat 807 copii de grădiniță, din diferite medii. Părinții au raportat veniturile familiei, precum și timpul mediu pe care copiii îl petrec zilnic în fața TV-ului (jocurile video, tabletele, smartphone-urile nu au fost incluse în studiu).

Ulterior, participanții au fost evaluați în aspecte privind: abilitățile matematice, înțelegerea literelor și cuvintelor, precum și a competențelor cognitive și sociale-emoționale cheie, cum ar fi memoria de lucru, flexibilitatea cognitivă și controlul inhibitor.

În cazul copiilor care au privit la TV mai mult de 2 ore pe zi, evaluarea a demonstrat că aceștia nu sunt pregătiți pentru grădiniță. Mai mult, cu cât veniturile unei familii erau mai mici, cu atât se aprofunda conexiunea dintre timpul în fața ecranelor și lipsa pregătirii pentru grădiniță.

Interesant este că aceeași conexiune nu s-a observat și în cazul copiilor care proveneau din familii cu un venit ridicat. Explicația ar fi că, în aceste cazuri, părinții vizionează împreună cu cei mici mai mult conținut educațional, care promovează învățarea.

O altă descoperire fascinantă: vizionarea la TV a fost asociată negativ cu dezvoltarea abilităților de matematică și funcția executivă, dar nu s-a constatat o legătură similară privind cunoștințele despre litere și cuvinte. O explicație ar fi că, în general, programele TV adresate copiilor se axează mai mult pe alfabetizare, nu pe dezvoltarea matematică.

Așadar, nu vă uitați copiii preșcolari în fața televizoarelor! Mai mult decât atât, analizați conținutul programelor pe care acestea le urmăresc!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut