Terapia prin muzică reduce depresia în cazul copiilor și adolescenților

Cercetătorii de la Bournemouth University și Queen’s University Belfast au demonstrat că terapia prin muzică reduce depresia în cazul copiilor și adolescenților cu probleme emoționale și de comportament, anunță sciencedaily.com.

Potrivit cercetărilor recente, copiii cu vârste între 8 și 16 ani care au beneficiat de terapie prin muzică, și-au îmbunătățit semnificativ stima de sine, depresia fiind redusă, comparativ cu acei copii care au primit un alt tip de terapie, fără să includă muzica.

Mai mult, studiul a dezvăluit că adolescenții cu și peste 13 ani care au primit terapie prin muzică și-au îmbunătățit abilitățile de interacțiune și de comunicare.

În cel mai mare studiu realizat vreodată în acest sens, au participat 251 de copii cu probleme emoționale, de dezvoltare și de comportament. Studiul a fost demarat în anul 2011, desfășurându-se pe o perioadă 3 ani. Copiii participanți au fost împărțiți în 2 grupe: 128 dintre aceștia au dispus de tratament obișnuit de îngrijire, iar 123 au beneficiat de terapie prin muzică.

Autorul acestui studiu, profesorul Sam Porter de la Bournemouth University consideră că cercetarea este extrem de utilă pentru copiii și tinerii care se confruntă cu astfel de probleme. Mai mult, acesta recomandă tuturor medicilor din domeniu să țină cont de rezultatele studiului pentru a opta pentru cele mai eficiente metode de vindecare.

Totodată unul dintre partenerii acestei cercetări afirmă că, deși nu e prima dată când muzica e folosită în scop terapeutic, este prima dată când beneficiile acesteia au fost urmărite îndeaproape, observându-se astfel, că aceasta funcționează și chiar este necesară.

Nu rămâne decât ca cercetătorii să mai stabilească eficiența costurilor terapiei prin muzică, comparativ cu alte tipuri de tratament.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut