Dănuț învață despre primele avioane

Vuia, Vlaicu și Coandă îl învață pe Dănuț despre primele avioane.

Dănuț a zburat pentru prima dată cu avionul pe când avea vreo doi ani, dar de acele momente nu-și mai amintește acum. În schimb, își amintește foarte bine de ziua în care a plecat cu părinții lui într-o călătorie mai lungă. Atunci avea deja cinci ani. Totul i s-a părut fascinant: cât de mari erau de fapt avioanele (“Sunt enorme mami, așa văzute de aproape!”) și cât de mulți oameni încăpeau în ele, cât de interesante erau toate acele instrucțiuni pe care ți le dădea echipajul pentru a te pregăti pentru o eventuală aterizare forțată (“Ce tare ar fi, nu-i așa tati?!”), dar și acele ecrane mici pe care putea urmări traseul și de pe care părinții îi citeau care e distanța parcursă și cât a mai rămas, care e temperatura și înălțimea la care zboară.

Din acel moment Dănuț a devenit pasionat de orice joc care presupunea construirea unui avion. Iar mai târziu, după ce a învățat să citească, ăsta a fost unul dintre lucrurile despre care a vrut să afle: Cine a construit primele avioane și când s-a întâmplat asta?

“Mami, tu știai că trei români au fost printre primii și cei mai importanți inventatori din domeniul aviației?”, a întrebat Dănuț într-o seară extrem de entuziasmat. Preocupat de idee, a făcut din ea un proiect pentru școală.

“Inventatorii primelor avioane au fost la început copii, așa ca mine, cărora le plăcea să înalțe zmeie. Românul Traian Vuia (născut în 17 august 1872) a fost unul dintre ei și poate cel mai important pentru că el e cel care a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, fără a fi catapultat sau ajutat de altceva. Asta s-a întâmplat la 18 martie 1906, lângă Paris. Aparatul se numea Vuia 1 și s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, zburând pe o distanță de 12 metri, după care a aterizat. Alții spun însă că de fapt primul zbor realizat de Traian Vuia s-ar fi petrecut la 16 februarie 1903 cu acel “aeroplan-automobil” construit de el, dar că cei de la Academia de Științe de la Paris au refuzat atunci să participe, răspunzând invitației astfel: “Nici nu se pune problema ca un obiect mecanizat mai greu decât aerul să reușească să se ridice de la sol și să zboare vreodată. Asta nu e decât o iluzie”. Astăzi Vuia e considerat primul om care a inventat avioanele cu propriul sistem de decolare, propulsie și aterizare. A mai construit și două elicoptere și un generator cu abur.

Cu zece ani mai tânăr decât Vuia, dar la fel de pasionat de zbor și de construcția de avioane a fost și Aurel Vlaicu (născut la 19 noiembrie 1882). El a fost cel care a efectuat primul zbor în România cu un aparat realizat și proiectat de un român. Construcția acestuia a fost gata în iunie 1910 și s-a numit Vlaicu I. După mai multe încercări nereușite, în 17 iunie aparatul s-a ridicat de la pământ în jur de 3-4 metri, zburând pe o distanță de 50 de metri. În 1911, el a construit aparatul Vlaicu II, iar în următorii doi ani a proiectat primul avion de construcție metalică din lume. Dar, pe acesta, Aurel Vlaicu nu mai reușește să-l construiască deoarece se prăbușește în 13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă în zbor Munții Carpați.

În aceeași perioadă a trăit și al treilea inventator român important din domeniul aviației, Henri Coandă (născut în 7 iunie 1886). Î anul 1910, el a prezentat la Salonul Internațional Aeronautic de la Paris primul avion cu reacție, fără elice. În luna decembrie, Henri Coandă, deși nu avea experiență în pilotat, face o încercare de zbor cu el, iar aparatul, scăpat la un moment dat de sub control, se lovește de un zid și ia foc. Din fericire, Coandă este proiectat din avion înainte să se producă accidentul și nu pățește nimic. În următorii ani, Henri Coandă construiește avioane cu elice, concepute de el, un avion de recunoaștere, prima sanie-automobil cu motor și altele.

În perioada acelor ani, în diverse colțuri ale lumii au existat și alți inventatori pasionați de construcția de avioane. Iar de la zmeie s-a ajuns ca în 1933 americanul Wiley Post, să fie primul pilot de avion care reușește să facă turul lumii, adică 25.000 km în 27 de zile, 54 de ore și 78 de minute.

Acum avioanele au ajuns un mijloc de transport obișnuit, iar pentru viitor, marile companii au multe idei. Avioanele inteligente ale secolului 21 își vor alege probabil singure rutele, vor zbura mult mai repede, poate chiar cu 4.000 km/h, și mult mai sus, probabil la peste 30.000 de metri și vor avea tot felul de alte facilități. De abia aștept!”

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut