7 moduri în care să-ți ghidezi fiul ca să devină un bărbat grozav

Toate am visat la un moment dat că ne vom căsători cu un făt-frumos pe cal alb (adaptat timpurilor noastre, evident), care să fie inteligent, atent cu noi, rmanierat, dar și surprinzător, iar lista poate continua cu alte astfel de atribute.

Cert este că acest gen de bărbat nu se naște așa pur și simplu! Încă de la vârsta copilăriei, băieții trebuie crescuți și ghidați, astfel încât, în viața mai târzie de adult, aceștia să devină bărbații grozavi pe care toate femeile și-i doresc alături.

Iată câteva atribute ale unui bărbat grozav, pe care le poți insufla fiului tău, încă de la vârsta copilăriei!

  1. Încurajează-l să fie păsător!

Acest lucru include atât compasiune, cât și empatie pentru persoanele din jur. Este important că propriul copil să te vadă ca o persoană bine intenționată, căreia îi pasă de toate tipurile de oameni, este atentă la situațiile în care se află și pe care le provoacă.

De asemenea, ai putea să îi explici copilului cât de important este să îi pese de lucrurile care joacă un rol imperativ în lumea în care crește: mediul înconjurător, sistemul educațional și alte asemenea.

  1. Ajută-l să fie focusat!

În funcție de vârsta fiului tău, acest lucru poate fi o provocare. Aici ar putea fi de folos zicala: „Cine fuge după doi iepuri, nu prinde nici unul.” Deci, încercați să explicați copiilor beneficiul focusării și, implicit, al prioritizării.

Învățați-vă copiii cum să își păstreze mintea limpede, să aibă un scop bine stabilit și să devină productivi.

  1. Învață-l importanța cooperării!

A fi cooperativ este o calitate mult mai importantă în societatea actuală, comparativ cu competitivitatea. Sigur că și aceasta din urmă poate fi benefică și motivantă pentru multe persoane… totuși, idealurile mărețe se ating, de obicei, într-un grup, o comunitate, pe baza cooperării.

  1. Recomandă-i să fie dinamic!

Copiii, prin natura lor, sunt carismatici și plini de energie, astfel că este recomandat să nu le înăbușim acest elan.

Odată cu înaintarea în vârstă, firea dinamică devine o calitate tot mai greu de găsit. Deci, încurajează-ți copilul să iasă din tipare, permite-i să crească autonom și să fie open-minded, pentru că doar așa se va putea adapta tuturor schimbările întâmpinate pe parcursul vieții.

  1. Permite-i să fie inovativ!

Din fericire, majoritatea copiilor de astăzi sunt creativi în gândire. Aceștia nu se tem să opteze pentru căi mai puțin cunoscute și chiar se simt confortabil să abordeze, să pună în practică noi metode de rezolvare ale unor probleme.

Am putea spune că generațiile de azi au o înclinație mai mare către risc, comparativ cu generațiile trecute care preferau siguranța. Așadar, nu ezita să susții capacitatea de inovare a copilului, gândirea sa creativă. Probabil nu ai vrea ca tu să fii persoana care îi taie aripile și îi spune continuu expresii de genul: „E greșit ceea ce faci.” sau „Ești nebun, cum să faci așa ceva?”. Fii mai degrabă genul de părinte care îl stimulează să gândească măreț.

  1. Învață-l importanța bunelor maniere!

Evident că puterea exemplului are cel mai mare efect. Sigur că învățarea manierelor nu este cel mai ușor lucru, însă este rcomandat să perseverăm în această direcție.

La urma urmei, ajuns la vârsta adultă, degeaba ești tu deștept, cu nu știu câte diplome, dacă nu știi să fii om, adică să dai dovadă de bune maniere și să știi să respecți oamenii din jurul tău.

  1. Educă-ți copilul să nu fie pretențios!

Cu cât suntem mai mofturoși și pretențioși, cu atât ajungem să fim tot mai nemulțumiți de propria viață. Explică-i copilului importanța lucrurilor simple și ajută-l să vadă frumusețea și bucuria din acestea, precum și din oamenii din jurul său!

De asemenea, nu ezita să permiți copilului să se implice în toate activitățile care îi fac plăcere. Atât timp cât sunt sănătoase, desigur! Doar așa are șansa să descopere ce lucruri îl atrag cu adevărat!

Deprinzând toate aceste calități, fiul tău se va transforma într-un bărbat grozav, fără doar și poate!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut