7 motive frecvente pentru care un părinte se poate simți vinovat

Cred că orice părinte ajunge să se simtă la un moment dat vinovat de comiterea unor „păcate”, în relația cu proprii copii. Deși este inevitabil, acest sentiment are consecințe asociate cu sănătatea emoțională a părinților și cu bunăstarea generală a copiilor.

Sentimentul de vinovăție poate determina părinții să dezvolte obiceiuri de disciplină nesănătoase, cum ar fi dăruirea unor anumitor lucruri copiilor, atunci când nu este în interesul lor sau supracompensarea pentru alegerile pe care le fac.

Deși acest gen de comportament poate elibera pe moment un părinte de sentimentul de vină, acesta poate afecta de fapt copilul.

Asumă-ți sentimentul de vinovăție prin înțelegerea faptului că niciun părinte nu este perfect. Iată principalele motive pentru care părinții se pot simți vinovați, și câteva strategii de gestionare a acestui sentiment!

  1. Sunt un părinte care lucrează!

Pentru părinții care lucrează în afara casei, aceasta este probabil sursa principală de vinovăție – te simți vinovat că îți place slujba ta, te simți vinovat că ai nevoie de salariul tău (și chiar mai vinovat dacă nu ai nevoie de bani!) și, cu siguranță, te simți vinovat că mersul la muncă poate constitui uneori un fel de escapadă din mediul haotic de acasă.

Cercetările arată că limbajul copiilor, abilitățile sociale și cognitive pot fi stimulate prin frecventarea unei creșe care oferă servicii de calitate. De asemenea, dacă mersul la serviciu te face să te simți fericit, atunci acest sentiment va oferi beneficii întregii familii.

Totodată, nici apelarea la serviciile de babysitting nu trebuie să îți trezească un sentiment de vină… viața ta contează de asemenea. Iar dacă uneori simți că ai nevoie de o escapadă – ieșire cu soțul, cu prietenele, shopping, etc. – amintește-ți că ești perfect îndreptățit/-ă. Atât timp cât nu neglijezi conexiunea emoțională cu propriul copil, nu e de condamnat că uneori ai nevoie și de momente de refugiu.

  1. Copilul se comportă urât în public

Toți părinții s-au simțit jenați atunci când propriul copil a făcut crize de tantrum în public sau s-a comportat urât la locul de joacă… acele priviri pe care le primești în astfel de situații, sunt mai degrabă un semn de empatie, decât de judecată.  Și totuși, tu simți că ți-ai dori să fii mic, mic, astfel încât nimeni să nu te observe… din păcate nu se poate, însă există unele aspecte care pot fi îmbunătățite, pentru a evita acest gen de comportament al copilului și, odată cu el, sentimentul de vină care te copleșește.

Dacă copilul este suficient de mare pentru a înțelege, asigură-te că setezi în prealabil așteptările privind comportamentul său. De asemenea, expune consecințele unui comportament nepotrivit și ai grijă să le aplici atunci când este cazul.

Totodată, poți evita să ieși cu copilul la plimbare dacă acesta este obosit sau nu are alte nevoie îndeplinite. Poate fi dificil să organizezi programul ieșirilor în funcție de nevoile copilului, însă acest lucru vă va face viața muuult mai ușoară.

  1. Alimentația copilului e groaznică

Se poate întâmpla ca azi copilul să mănânce fără probleme brocoli, sfeclă și cartofi dulci, iar mâine să refuze absolut orice, cu excepția sendvișurilor și dulciurilor. Poate fi frustrant pentru tine ca părinte, însă este recomandat să nu transformi orele meselor în adevărate câmpuri de luptă pe acest subiect. Pur și simplu continuă să oferi copilului elemente nutritive.

Nu face mare caz pentru că refuză să mănânce acele fructe și acele legume – la urma urmei, niciun copil nu a pățit niciodată nimic rău pentru că a refuzat vehement varza de Bruxelles. Și, mai mult decât atât, este posibil să nu dureze mult și copilul să te surprindă încercând și chiar iubind un produs anterior refuzat.

Dacă problema este că copilul mănâncă prea multă junk food sau fast food, atunci încercați să modelați acest obicei. Chiar dacă nu este otrăvitor, acest gen de mâncare ar trebui consumat mult mai rar, nu sub forma unor mese normale din dieta copilului.

  1. Copilul meu adoră să petreacă timp în fața ecranelor

Dacă ne luăm după opiniile unor experți, electronicele reprezintă sursa tuturor relelor – contribuie la obezitate, la ADHD și la multe alte probleme. Sigur că un sâmbure de adevăr există, însă, ca și în cazul alimentației, moderația este cheia.

Dacă copilul se uită la televizor în fiecare zi timp de mai multe ore la rând, atunci e exces și e momentul să reduceți. Dacă el se joacă pe tabletă timp de o oră pe zi și se uită la câte-un film în weekend, atunci este vorba de vizionare moderată.

Pentru a fi siguri că păstrați acest echilibru, asigurați-vă că copiii desfășoară și alte activități care le plac: alergatul afară, mersul cu bicicleta în parc, lectura, jocurile de lego, participarea la treburile casnice, toate au beneficii fizice și psihice.

De asemenea, o altă variantă este să apelați la utilitatea electonicelor, să le transformați într-o sursă educativă și interactivă.

  1. Țip prea des

Chiar și cei mai calmi părinți se mai pierd din când în când cu firea și țipă la copii… e adevărat că uneori sau poate de cele mai multe ori acele țipete sunt justificate, însă, cu siguranță, nu sunt cea mai bună abordare.

Astfel, dacă țipetele s-au transformat într-un obicei, poate că ar trebui să luați în considerare nivelurile ridicate de stres sau obținerea de ajutor pentru gestionarea furiei. Sau poate fi vorba de găsirea unor tehnici de disciplină mai eficiente.

Un terapeut licențiat vă poate ajuta să rezolvați motivul pentru care nu vă puteți păstra răbdarea cu copiii și vă va ajuta să găsiți modalități de a rămâne calmi. Acest lucru este important pentru că țipetele la copii pot dăuna sănătății lor mintale.

  1. Nu îmi permit să îi ofer copilului lucruri extra

Între orele de muzică, lecțiile de gimnastică, echipe de fotbal și toate gadgeturile pe care copiii le au la dispoziție în prezent, creșterea unui copil a devenit mai scumpă decât a fost vreodată. În ciuda tuturor acestor cheltuieli, veți vedea probabil că prietenii copilului petrec vacanța la Disneyland și joacă cel mai recent joc video, în timp ce copilul tău se joacă în curtea din spate sau în parcul din fața blocului.

Nu trebuie să te simți vinovat pentru asta. Nu este un aspect absolut deloc problematic. De fapt, încurajarea jocului în aer liber, fără cele mai recente jucării, nu face decât să încurajeze imaginația și creativitatea.

Astfel, evită să îi transmiți copilului mesajul că e regretabil că nu aveți la fel de mulți bani ca alți oameni. Învață-l să fie recunoscător pentru ceea ce are și să se concentreze pe petrecerea timpului de calitate împreună cu oamenii dragi lui.

  1. Nu pot face totul

O altă vină pe care părinții și-o asumă… dar cine spune că e nevoie să faci asta? Această formă de vinovăție este în mod obișnuit impusă de părinți care cred că trebuie să fie un părinte supererou, plus un super-angajat, super-prieten, super-menajeră și super-orice altceva posibil.

Deși este important să trăim o viață echilibrată, un echilibru între viața profesională și viața personală nu înseamnă că totul trebuie să fie cinstit și egal. Pot exista momente când trebuie să te concentrezi mai mult pe cariera ta și momente când familia ta are nevoie de tine mai mult decât de obicei.

Dacă aveți fonduri, angajați o persoană care să vă ajute cu curățenia sau apelați ocazional la serviciile de livrare a alimentelor. Spuneți „nu” obligațiilor sociale din când în când. Permite copilului să privească la televizor, dacă ai nevoie de o pauză. E în regulă, atât timp cât nu apelezi zilnic la acest refugiu!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut