7 Tipsuri care te ajută să înțelegi mai bine psihologia propriului copil

Parentingul înseamnă mai mult decât să oferi un anumit grad de confort fizic propriului copil. Înseamnă să îl susții emoțional, să îi oferi acestuia sentimentul de securitate după care tânjește.

Pentru a reuși acest lucru, este important să îi fii alături, să îi dedici timpul necesar și să comunici deschis cu el. Iată câteva aspecte de care să ții cont, pentru a înțelege mai bine psihologia propriului copil!

  1. Observarea este cheia!

Una dintre cele mai simple, dar și eficiente modalități de a învăța despre psihologia copilului este observarea. Arată-ți interesul pentru ceea ce face propriul copil. Observă acțiunile, expresiile și temperamentul său, atunci când mănâncă, doarme sau se joacă. Reține că fiecare copil este unic și poate avea o personalitate care iese în evidență, chiar și pe măsură ce crește. Așadar, evită să îți compari copilul cu alți copii sau să îl judeci. Un astfel de comportament declanșează  stresul în rânsul părinților, determinând totodată copilul să se simtă inferior.

Întrebări care vă pot ajuta să înțelegeți psihologia copiilor:

  • Ce îi place copilului să facă cel mai mult?
  • Cum reacționează atunci când are de făcut ceva ce nu-i place, cum ar fi consumul de legume, culcatul mai devreme sau desfășurarea temelor?
  • Cât de sociabil este el? Este dispus să împartă lucrurile cu alte persoane sau să încerce lucruri noi?
  • Cât timp durează până copilul se acomodează cu lucrurile din jurul său? Este capabil să se adapteze la schimbările din mediu?
  1. Petrece timp de calitate cu propriul copil!

E adevărat că numeroși părinți jonglează cu timpul, încercând să îl împartă echitabil între job, familie, treburi casnice și alte asemenea. Dacă faceți parte din această categorie, nu ezitați să faceți o schimbare!

Timpul pe care îl petreci cu copilul la masă sau pe drumul spre școală nu este suficient. S-ar putea să fie nevoie să dedici timp pentru a vorbi și a te juca cu el, astfel încât să te bucuri de un timp de calitate care să îți permită să înțelegi psihologia sa.

Conversațiile cu propriul copil te informează despre ce se întâmplă în viața sa la școală și acasă, care e muzica preferată, ce îl emoționează și ce nu.

Timpul de calitate nu trebuie să însemne întotdeauna să vorbești cu el sau să faceți ceva împreună. Uneori, puteți doar să stați împreună și să observi în tăcere pentru a obține unele informații despre personalitatea copilului.

  1. Copiii au nevoie de atenție exclusivă!

Când decizi să petreci timp cu propriul copil, este recomandat să îți concentrezi întreaga atenție în această direcție. Dacă încerci să vorbești cu copilul tău în timp ce gătești, stai pe facebook, conduci sau faci altceva, sunt șanse foarte mari să ratezi cele mai importante informații pe care copilul ți le-ar putea da despre el însuși.

Planifică cel puțin o activitate care îți permite să petreci timp exclusiv cu copilul. Atunci când se întâmplă acest lucru, copilul se simte în siguranță și există șanse ridicate să fie deschis spre comunicare.

  1. Acordă atenție mediuluiui în care se dezvoltă copilul!

Cercetările au demonstrat că atitudinea și comportamentul unui copil sunt modelate în mare măsură de mediul în care este crescut. Pentru a cunoaște copilul mai bine, trebuie să acordați atenție mediului în care se află.

Cercetările demonstrează, de asemenea, că mediul poate afecta dezvoltarea creierului copilului, ceea ce, la rândul său, afectează dezvoltarea limbajului și a abilităților sale cognitive. Aceste cercetări vizează mai ales mediul familial.

Comportamentul copilului depinde în mare măsură de tipul de oameni care se află în jurul lui și de modul în care aceștia interacționează cu el. Luați-vă timp pentru a observa ambianța de acasă, de la școală sau din alte medii în car copilul se învârte. Observați, spre exemplu, dacă copilul este agresiv sau se retrage, refuzând socializarea. În astfel de cazuri, poate doriți să aflați ce sau cine a influențat copilul să se comporte astfel.

  1. Ascultă – permite copilului să-ți spună propriile povești!

Inițiați o conversație pentru a vă ajuta copilul să vorbească și apoi ascultați ceea ce încearcă să spună. Copiii s-ar putea să nu se poată exprima în mod clar, motiv pentru care trebuie să fiți atenți la cuvintele pe care le folosesc și la indiciile non-verbale ale acestora.

Concentrați-vă pe:

  • Ton: modul în care accentuează un cuvânt sau o expresie.
  • Expresii: care vă spun cum se simt. Încercați să le evaluați emoțiile atunci când vorbesc despre ceva, pentru a înțelege dacă le place acel lucru, le inspiră teamă sau poate sunt stresați în legătură cu acesta.
  • Limbajul corpului: încearcați să mențineți contactul vizual, să observați cum își folosesc mâinile și postura.

Ascultarea nu este suficientă. Este necesar să transmiteți copilului că țineți cont de spusele sale, că îl luați în serios. Validați ceea ce spune și răspundeți pentru ca acesta să ia aminte că înțelegeți ceea ce spune. Dacă nu înțelegeți, puneți întrebări pentru a vă lămuri. Atenție totuși să nu exagerați cu întrebările, deoarece acest lucru vă poate închide complet copilul.

  1. Informează-te despre dezvoltarea copilului!

Fii proactiv în înțelegerea diferitelor etape ale dezvoltării copilului pentru a ști cât de bine se descurcă copilul tău. Acordă timp pentru a citi cărți, jurnale online și pentru a discuta cu un specialist care îți poate oferi o perspectivă asupra psihologiei și dezvoltării copilului.

  1. Empatizează: pune-te în locul copilului!

Uneori trebuie să gândești ca un copil și chiar să te comporți ca unul pentru a ajunge la propriul copil. Empatia este o calitate importantă pe care părinții ar trebui să o dezvolte dacă vor să-și înțeleagă mai bine copiii și să interacționeze mai eficient.

De multe ori, s-ar putea să fiți conștienți de experiențele pe care le trăiesc copii, însă fără empatie nu veți dispune de abilitatea de a vă apropia mai mult de ei și de a înțelege ceea ce simt. Dacă simțiți că empatia nu este punctul vostru forte, iată câteva moduri simple de a empatiza!

  • Ascultați sentimentele copiilor; încercați să evaluați experiențele prin care trec aceștia.
  • Utilizați limbajul lor pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine ceea ce doriți să le spuneți. Puneți-vă următoarea întrebare: dacă ați fi un copil, ați înțelege discuțiile dintre adulți, cu cuvinte și expresii complicate?
  • Când nu înțelegeți comportamentul copiilor, întrebați-vă: cum v-ați fi comportat sau cum ați fi reacționat dacă ați fi fost în locul copilului?

Pentru o lungă perioadă de timp, copiii nu erau considerați la fel de importanți ca adulții. Sentimentele și emoțiile lor erau luate ca atare, iar părinții nu își băteau prea tare capul cu acestea. Acum lucrurile s-au schimbat și există numeroase studii care susțin că experiențele din copilărie au un efect important asupra dezvoltării copilului, asupra tipologiei de adult în care acesta se transformă.

Ca părinți, nu trebuie să subestimați niciodată emoțiile copilului și nici capacitatea sa de a le gestiona. Mai mult, este responsabilitatea fiecărui părinte să înțeleagă inteligența emoțională a propriului copil și să facă ceea ce este necesar pentru a-l ajuta să se transforme într-un adult sănătos, inteligent din punct de vedere emoțional.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut