Acțiunea de categorisire. Importanța sa în dezvoltarea copiilor

Încă de la vârstă fragedă, copilul clasează ceea ce a învățat în capul său cu ajutorul ”sertarelor” (categoriilor). De exemplu, bebelușul recunoaște foarte repede fața și vocea părinților. Asta din cauză că le-a clasat deja într-o categorie: ceea ce cunoaște și ceea ce nu cunoaște. Este ceea ce denumim categorisire.

Categorisirea permite copilului să dividă realitatea într-un ansamblu de obiecte (vehicole, animale, jucării…), evenimente (mic dejun, somn) și spații (casă, grădiniță). Atunci când categorisește, copilul își regrupează cunoștințele în funcție de caracteristicile acestora. Diferențiază apoi obiectele animate de cele neanimate, apoi le clasează după formă sau textură, etc.

De ce este important să învețe să categorisească?

Categorisirea este esențială pentru a învăța să vorbească. Este și principalul mijloc de a-și gestiona cunoștințele. Categorisind, copilul:

  • Simplifică lumea din jurul său în funcție de cunoștințele sale, întrucât el se concentrează asupra anumitor carasteristici ale unui lucru. De exemplu, o mașină merge pentru a se deplasa, așadar este un vehicul.

Copilul are mult mai multă ușurință în a memora noile cuvinte dacă a învățat să categorisească.

  • Își structurează gândirea și își ameliorează viziunea sa asupra lumii, deoarece copilul umple încet-încet „sertarele” din capul său și creează altele noi, mult mai precise. De exemplu, leul va merge acum în „sertarul animalelor”, apoi în cel al „animalelor cu 4 labe” și în cele din urmă în cel al „animalelor sălbatice”. În capul său, cuvântul „leu” nu reprezintă așadar toate animalele cu 4 labe, ci un singur tip de animal cu 4 labe.
  • Învață să își organizeze bine cunoștințele și înțelege mai bine lumea înconjurătoare. Cu cât copilul crește, cu atât utilizează categoriile în moduri diferite pentru a-și gestiona cunoștințele: le aranjează, le asociază, le organizează, le completează, le memoreză, le triază, etc. Acest lucru îi va fi foarte util la școală, mai ales pentru a învăța și a rezolva probleme.
  • Își dezvoltă limbajul. Atunci când învață un cuvânt nou, el îl poate clasa în „sertarul bun” și îl poate regrupa cu alte elemente cu caracteristici asemănătoare (ex: o minge și o păpușă merg în „sertarul” jucăriilor). Dacă cuvintele sunt bine clasate în cap, copilul poate rapid reprezenta ceea ce înseamnă un leu atunci când aude acest cuvânt.
  • Este capabil să folosească cuvintele bune rapid și fără ezitare. Cu cât copilul este mai precis în categorisire, cu atât este capabil să găsească cuvântul potrivit pentru a-și exprima gândurile. Astfel, se face mai bine înțeles atunci când vorbește.

Exersarea categorisirii poate fi amuzantă!

  • Invitați copilul să claseze diferite obiecte conform diferențelor lor caracteristice (formă, grosime, culoare, etc)
  • Explicați-i copilului legăturile dintre un obiect, funcția sa și categoria acestuia. De exemplu, dacă vorbiți de un avion, spuneți: „Ne ajută să putem zbura spre cer. El transportă persoane. Avionul face parte din familia transporturilor”. Dacă vorbiți despre un măr: „Îl putem mânca. Îl putem folosi pentru a face o plăcintă cu mere. Mărul face parte din familia fructelor.”
  • Între seriile de obiecte, invitați copilul să le găsească pe cele care fac parte din aceeași categorie (ex: mijloace de transport, mâncare, natură).
  • Faceți ghicitori numind categoria din care obiectul căutat face parte. Spuneți spre exemplu: „Face parte din categoria mobilei, are 4 picioare și ajută la așezat.”
  • Jucați găsirea unui intrus printre diferitele obiecte având o caracteristică comună. De exemplu: puneți o farfurie, o furculiță, un pahar, un creion pe masă și cereți copilului să găsească obiectul care nu ar trebui să fie acolo.
  • Puneți întrebări copilului despre obiectele din împrejur: „În ce categorie ai pune tu acest obiect? De ce? Poți numi un alt obiect care merge în această categorie? La ce ajută acesta? Etc.”

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut