Ce ai de făcut când copilul tău se ceartă cu un altul?

Și copiii se despart uneori. Chiar deseori. Ei se ceartă, ei se împacă (câteodată) de parcă nici nu ar fi fost certați. Dar treaba e serioasă de fiecare dată, chiar dacă adulților li se par fleacuri. Asta nu înseamnă că le tratează ca pe niște fleacuri, ba, dimpotrivă, noi, părinții, tindem să reacționăm disproporționat cu situația dată. Vorbim prea mult, vorbim în plus. Dacă ei sunt prea mici, nu înțeleg ce vrem să le transmitem (când folosim atât de multe cuvinte), iar când sunt adolescenți, oricum nu-i mai interesează. Și, totuși, cum îi putem ajuta?

În ceea ce-l privește pe fiul meu, două situații de acest gen mi-au rămas întipărite în minte, deoarece atunci cred că am făcut ceea ce trebuia. (Cele în care am făcut ce nu trebuia nu le-am ținut minte pentru că se încadrează în tiparul de mai sus pe care îl aplicăm probabil de cele mai multe ori).

Era în clasa I. Era mai emotiv și mai retras, părând ușor de intimidat. Evident că s-a găsit un alt copil care să-i speculeze firea sensibilă, făcându-i șicane. Știam de asta și crezusem că am rezolvat problema, cerând suportul învățătoarei. Am zis să nu mă bag mai mult. Asta până într-o zi, când fiul meu mi-a întins o scrisoare și m-a rugat să i-o pun la poștă. Era o scrisoare către eroul său favorit la acea vreme, Spiderman. Mă gândeam că a scris chestii copilărești, dar când am deschis-o am înghețat. Îi cerea ajutorul acelui super-erou din filme să îl ajute să scape de problemele pe care le avea cu colegul său. Atunci am intervenit. Am stat de vorbă cu învățătoarea (din nou), cu respectivul puști și cu fiul meu. Nu o să scriu acum despre toate acele discuții. Dar m-am implicat. Evident că probleme au mai fost, dar le discutam cu fiul meu. Încercam să-l fac să înțeleagă că unii oameni (chiar și copii) sunt răutăcioși și asta e. Trebuia să învețe să-i ocolească sau să le facă față într-un fel sau altul. (De altfel, acel puști a avut probleme cu mulți alți copii. Sau alții cu el.) Peste ani, i-am văzut stând împreună în curtea școlii și discutând cât se poate de normal.

Acum, câteva luni, am aflat absolut întâmplător de la dirigintă că un coleg de clasă (acum e vorba de clasa a IX-a de liceu) îl împinsese pe fiul meu, iar acesta ripostase. Mai mult, fiul meu i-a spus dirigintei, că dacă respectivul nu se potolește și nu-l lasă în pace, o să se ajungă la discuții între părinți. Mie nu mi-a spus nimic. Și-a rezolvat singur situația. I-am spus însă că mi-aș dori să știu când are probleme și să le discutăm, dar că nu mă voi implica decât dacă mi-o cere el. E deja mare și are dreptul să decidă dacă are sau nu nevoie de sprijinul părinților. Zilele trecute mi-a spus că s-a împrietenit cu acel băiat. Deci?

Eu cred că ne putem ajuta copiii să treacă peste conflicte într-un singur fel: să aibă încredere că suntem acolo, lângă ei, oricând au nevoie. Iar noi trebuie să avem încredere în ei că se descurcă (atunci când cresc).

Având în vedere sfaturile oferite de specialiști, iată ce ne recomandă renumitul psiholog american, dr. Lawrence Cohen, specializat în parenting, privind problema conflictelor pe care le au copiii între ei:

  1. Observă mai mult, vorbește mai puțin: „Ca părinți avem impresia că dăm sfaturi bune. Dar e mai important să ne ascultăm copiii și să aflăm ceea ce simt ei.” E important și chiar de ajutor să înțelegem în ce postură se află aceștia și, de ce nu, să descoperim ce abordare a problemei își doresc copiii.
  2. Lasă deoparte traumele tale din copilărie: „Nu confunda istoria ta personală cu realitatea pe care o trăiește copilul tău. Lasă-l să aibă propriile lui experiențe.” Astfel, deciziile luate trebuie să fie bazate pe experiența actuală a copilului, pe contextual apariției acestei probleme și nu pe experiențele noastre proprii.
  3. Nu fi surprins: „Rupturile sociale sunt o experiență universală, iar majoritatea copiilor își fac apoi alți prieteni“. Este important să nu vedem cearta dintre copii ca pe un capăt de lume. Desigur că ne putem sfătui copiii, însă nu trebuie să le impunem o împăcare sau alte chestii de genul.
  4. Dacă ai copii mici: „Vorbește cu profesorii, informează-i că există tensiuni. Ei ar putea rezolva conflictul sau ar ajuta la formarea unor noi prietenii.” Pentru a înțelege mai bine problema, poate fi de ajutor să cerem părerea și altor adulți în preajma cărora copiii noștri își petrec timpul.
  5. Dacă ai copii adolescenți: „Fii empatic. Nu ține predici“. La teorie toți suntem buni. Tuturor ne place să judecăm și să tragem concluzii, însă aceste fapte pripite nu sunt cea mai bună alegere, mai ales în cazul adolescenților.

Așadar, construiește o relație solidă cu cel mic, bazată pe comunicare și încredere! Cearta între copii este normal, însă aceștia, de multe ori, au mai multă nevoie de sprijinul nostrum decât de implicarea direct.

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut