Dezvoltarea copilului în jurul vârstei de 2 ani

Dezvoltarea copilului în jurul vârstei de 2 ani

Copiii cresc şi se dezvoltă diferit, însă, în linii generale, dezvoltarea lor atinge unele etape. Care sunt cele de la vârsta de 2 ani, aflaţi în informațiile ce urmează.

O nevoie de autonomie mai prezentă

La această vârstă, copilul este prins între nevoile sale de a-şi afirma autonomia, încercând diferite lucruri şi nevoile de a se simţi protejat de voi şi de persoanele care se ocupă de el. A învăţa să se descurce de unul singur, îi ocupă o bună parte din zi. Știe foarte bine unde se găsesc lucrurile atât în casă, cât şi la grădiniţă.

Poate trece brusc de la o emoţie la alta, de la « eu fac » la accese de furie atunci când este frustrat. Ba ar vrea să fie ajutat, ba un ar vrea: toate acestea contribuie la construirea personalităţii sale. De altfel, cu ajutorul iniţiativelor sale şi a reuşitelor de unul singur, prinde încredere în el. Pentru a favoriza această încredere în el, îi puteţi oferi un oarecare ajutor, dar permiţându-i în acelaşi timp să facă unele lucruri singur (de exemplu: să îi suflecaţi o mânecă de la geacă, iar pe cealaltă să i-o lăsaţi lui). Nu ezitaţi să îl încurajaţi şi să îl felicitaţi.

Chiar dacă rutinele sunt importante pentru el, trebuie să daţi dovadă de supleţe şi să îl lăsaţi să facă lucruri simple. De exemplu, cereţi-i să aleagă între două cărţi de poveşti de seară sau chiar să se ducă să caute el singur pijamaua pe care o doreşte pentru culcare. Prin intermediul acestor mici gesturi, începeţi deja să îi vedeţi caracterul şi personalitatea.

O mai bună cunoaştere a sinelui

Copilul dovedeşte că înţelege foarte bine cine este. De exemplu, se strigă pe nume, îşi identifică părţile corpului, îşi recunoaşte familia în fotografii, începe să îşi afirme preferinţele pentru unele lucruri, înţelege că unele obiecte îi aparţin, etc.

Copilul devine mult mai conştient de nevoile sale. Arătaţi-i cum să le exprime, comunicându-le pe ale voastre. Spuneţi-i, spre exemplu : « Am nevoie de un şerveţel ». învăţaţi-l cum să vă ajute să vă satisfaceţi nevoile: « Poţi merge să cauţi un șervețel în sala de baie, te rog ? » Va fi bucuros să poată face ceva pentru voi şi va învăţa că o persoană îşi poate exprima nevoile.

Un limbaj mai dezvoltat

La 2 ani, copilul poate deja comunica unele dintre sentimentele şi dorinţele sale, cât şi interesul pentru anumite lucruri cu ajutorul cuvintelor şi al gesturilor. Începe să spună mici fraze compuse din cuvinte simple pentru a face solicitări (ex : Vreau lapte), pentru a pune întrebări simple (ex : Unde mama ?) sau chiar pentru a se afirma (ex : Nu, nu somn). Foloseşte încă puţine cuvinte interogative (cine, de ce, când, etc.), dar îşi schimbă intonaţia când pune o întrebare. De exemplu, dacă spune « Tata pleacă », este pentru că a constatat că tatăl său a plecat, iar atunci când spune « Tata, pleacă ? », este pentru că doreşte să ştie dacă tatăl său a părăsit casa.

Acum că dispune de un vocabular care variază, după copil, între 50 şi 200 de cuvinte, micuţul vostru utilizează adesea limbajul în jocuri. « Nu » face parte din cuvintele pe care le foloseşte cel mai des. Poate numi obiectele familiare, să folosească propoziții de două cuvinte  şi să îşi comunice ideile printr-un singur cuvânt, spunând „lapte” pentru a spune „Vreau lapte”, de exemplu. Este normal să vă fie uneori dificil să vă înţelegeţi propriul copil.

Copilul începe să bobândească o oarecare noţiune a timpului. Înţelege ideea de „curând”, „nu acum” şi „după nani”, dar nu concepe încă trecutul ca „ieri”. Unele concepte de spaţiu, precum „în sus” şi „în jos” sunt de altfel bine înţelese.

Abilităţi sociale în construcţie

Pe plan social, copilului îi este mult mai uşor să se despartă de voi şi să se ataşeze de noi persoane. Se joacă lângă ceilalţi copii, dar fără a se amesteca cu aceştia. Nu stăpâneşte bine noţiunea de a împărţi, dar îl puteţi ajuta să înţeleagă noţiunea de „fiecare la rândul său” atunci când el şi un alt copil doresc aceeaşi jucărie.

Poate ajunge să se simtă foarte frustrat, mai ales atunci când nu se face înţeles, fie îi muşcă pe ceilalţi, fie îi bate, sau îi trage de păr. Este încă dificil pentru el să îşi definească emoţiile şi acest lucru se manifestă prin lovituri şi crize de plâns. Este important să interveniţi pentru a-l învăţa care sunt comportamentele inacceptabile. La 2 ani, copilul se poate juca singur şi se poate concentra asupra unei activităţi care îi place timp de 5-10 minute. Joacă mai mult jocurile de imitare, folosind accesorii, priveşte cărţile şi cântă cântece simple. Chiar dacă nu pronunţă bine toate cuvintele cântecelor, îi place muzica şi urmăreşte ritmul.

Un mai mare control al corpului

Cum îşi poate controla mai bine corpul, copilului îi place să fugă, să dea lovituri cu piciorul în minge, să sară, să se agaţe, să suie şi să coboare de pe scaun, să meargă pe lângă o persoană, să urce şi să coboare scările, să împingă şi să tragă mici jucării, etc. Totodată, are încă nevoie de supravegherea şi de prezenţa unui adult pentru a-i asigura siguranţa, deoarece nu este încă pe deplin conştient de riscurile care îi pot îngrădi iniţiativele.

Pe măsură ce mişcările muşchiuleţilor săi se rafinează, copilul va deveni capabil să ansambleze mici puzzle-uri, să scoată capacul unei oale, să suprapună obiectele unele peste altele, să deseneze linii drepte, să dea pagina la carte, să construiască turnuri mai mari decât înainte şi să țină furculiţa. La această vârstă sortează şi clasează obiectele, numără, recunoaşte diferenţa dintre    „unul” şi „mai mulţi”, fiind de asemenea capabil să distingă culorile şi formele.

La această vârstă începe cunoaşterea proprietăţii. Dacă folosiţi un mic vas, îl puteţi ruga să îl golească singur în toaletă. Acest lucru îi va întări sentimentul că este „mare” şi „capabil”.

Amintiţi-vă că fiecare copil este unic. Cei mici nu se dezvoltă toţi cu aceeaşi viteză în toate domeniile (de exemplu, în ceea ce priveşte mobilitatea, comunicarea şi stabilirea relaţiilor cu ceilalţi). Informaţiile din acest articol au caracter general. Dacă vă preocupă dezvoltarea copilului, cel mai bine este să consultaţi medicul.

 

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut