Învățarea umorului

Cu toții știm că o persoană veselă, cu simțul umorului, trece mai repede prin situațiile mai dificile ale vieții. Iată de ce învățarea umorului este atât de benefică încă de la vârste fragede.

A râde, a zâmbi și a da dovadă de simțul umorului sunt comportamente pe care le putem observa încă din primii ani de viață ai copilului.

A râde și a zâmbi

  • Pe la 6 săptămâni, copilul începe să zâmbească atunci când vă vede. Înainte, zâmbea „îngerilor” atunci când era pe punctul de a adormi după supt. Era un surâs psihologic al unei stări de bine. Acum, acesta își manifestă plăcerea de a vă vedea, de a fi cu voi.
  • Pe la 4 luni, bebelușul reacționează râzând atunci când îl gâdilați ușor. Mimicile (clipitul din ochi) și zgomotele neașteptate din partea voastră îl fac pe acesta să râdă.
  • Pe la 8 sau 9 luni, jocul de-a „cucu-bau!” este irezistibil. De ce râde acesta când spunem „cucu” atunci când revenim? Este din cauză că acest lucru confirmă ceea ce el credea: sunteți mereu acolo, chiar dacă nu vă vede. Începe să înțeleagă că obiectele și oamenii există mereu, chiar dacă nu sunt vizibili.
  • Pe la 1 an, râde la un comportament neașteptat din partea voastră: dacă vă puneți șapca lui pe cap sau dacă mergeți în patru labe pe lângă el.
  • Pe la 2 ani jumătate-3 ani, cuvintele „caca” și „pipi” îl fac să râdă în hohote.

Simțul umorului

Pentru a ști dacă este în al doilea stagiu, arătați-i imagini cu un câine și spuneți, zâmbind: „Uite, ce pisică frumoasă!”. Dacă tot zâmbește, este din cauză că a înțeles că este un joc. Vă privește mirat: trebuie încă să mai învețe numele lucrurilor.

  • Începând cu 18 luni, copilul începe să se joace de-a asemănările. De exemplu, își hrănește păpușa cu o lingură plină cu supă imaginară! Descoperă apoi plăcerea de a folosi obiectele într-un mod neașteptat și neutilizat până atunci. Este nașterea simțului umorului: telecomanda televizorului devine un telefon, capătul corzii se transformă în microfon, etc. Pentru a găsi amuzante aceste schimbări de funcție, copilul trebuie să cunoască funcția primară a obiectelor.
  • Începând cu 2 ani, înțelege și folosește dn ce în ce mai mult cuvintele. Se amuză dând nume neobișnuite obiectelor. Acesta reprezintă al doilea stadiu al umorului. În același mod, imaginați-vă că animalele își schimbă glasul „Știi ceva? Câinele meu miaună!”
  • Pe la 3 ani și jumătate este în general pregătit pentru a se juca „Ar fi amuzant dacă…” În acest joc se arată două lucruri sau concepte care nu merg împreună pentru a obține o situație amuzantă. De exemplu: „Ar fi amuzant dacă: câinii ar putea vorbi sau dacă ar fi mici ca șoarecii”. Îi puteți de asemenea propune să inventeze mese neobișnuite, cum ar fi „Biscuiți cu carne de pui și o supă de înghețată.” Copilul își imaginează aceste situații sau aceste mâncăruri în mintea sa, văzând partea ciudată a acestora.

La ce ajută simțul umorului?

Unorul ajută la privirea părții bune a vieții și la dedramatizare, în ciuda dificultăților. Astfel, în loc de a te supăra și de a reacționa agresiv, copilul învață să râdă în unele situații.

Râsul ajută la reducerea stresului și a unor temeri. În loc de a se supăra, un copil care are dificultăți în a-și pune papucii, poate spune, glumind: „Mamă, picioarele mele au crescut peste noapte!”. Râsul provocat de comentariul său va diminua tensiunea.

Cultivarea simțului umorului la copil înseamnă a-i oferi acestuia un atu care îl va însoți pe durata întregii sale vieți.

Atunci când se întâmplă să greșiți (spargeți un bibelou, ardeți o prăjitură, uitați o rețetă), abordați situația cu umor și fiți capabili să râdeți. Astfel, copilul va înțelege că toată lumea cunoaște eșecul. Reacția voastră îl poate ajuta pe acesta să trateze cu umor propriile sale nereușite.

Creativitatea

La copil, umorul este asociat cu creativitatea care permite, combinând de manieră inovatoare ideile sau obiectele, să arate o situație în diverse moduri sau să se găsească mai multe soluții la o problemă.

Studiile au subliniat impactul potențial al creativității manifestate în jocuri, asupra capacității viitoare a persoanei de a rezolva problemele într-un mod original.

Creativitatea permite să priviți în mod diferit evenimentele, așadar de a dezvolta o flexibilitate a spiritului. Cu cât copilul este mai creativ, cu atât dă dovadă de imaginație și de ingeniozitate în modul său de a aborda situațiile, de a rezolva dificultățile. Poate face lucrurile în alt mod, atunci când maniera obișnuită nu funcționează. Creativitatea îl ajută să facă față neprevăzutului și să se adapteze diferitelor situații.

Luând în considerare impactul creativității asupra dezvoltării capacității de adaptare a copilului, nu îi frânați imaginația spunându-i că ideile sale sunt exagerate. Din contră, favorizați și valorizați elanurile sale creatoare.

Câteva sugestii pentru a încuraja creativitatea

  • Atunci când copilul are în jur de 20-22 de luni, priviți o carte împreună cu el, făcând să pară că obiectele pe care le vede sunt reale: să miroase un trandafir, să mângâie o pisică, să mănânce un măr, să stingă veioza, etc.
  • Solicitați creativitatea copilului cerându-i să găsească mai multe moduri de folosire a aceluiași obiect, spre exemplu: „Ce poți face cu un castron?” Răspunsurile pot fi foarte variate: o pălărie, un tambur, un scaun, etc.
  • Atunci când copilul cunoaște bine fiecare persoană din albumul foto, amuzați-vă schimbând numele persoanelor din unele fotografii. Privind poza cu bunicul, spuneți-i: ”Uite, bunica și-a pus mustață pentru a face fotografia!”

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut