Stiluri parentale. Tu în care te încadrezi?

Fiecare dintre noi vrea să fie cel mai bun părinte pentru copilul său, însă v-ați gândit vreodată ce înseamnă acest lucru? Există vreo rețetă magică? Specială? Cum se întâmplă că, deși toți pornim la drum cu același gând, există și șansa să greșim? În teorie, este destul de simplu: toți vrem binele copiilor, însă acest „bine” este perceput diferit de fiecare dintre noi. Acțiunile pe care le facem și modul nostru de a ne comporta sunt diferite, chiar dacă dorințele noastre coincid, scopul fiind același. Această diversitate constatată în modul de educare al copiilor, a determinat apariția a 3 stiluri parentale: stilul echilibrat, stilul permisiv și stilul autoritar, fiecare dintre acestea având caracteristice specifice.

Stilul echilibrat reprezintă cea mai sănătoasă formă de educare a copiilor. Este un stil benefic ce determină dezvoltarea armonioasă a copiilor. Părintele reprezentativ pentru acest tip de parenting dezvoltă cu cel mic o relație bazată pe încredere și comunicare. Părinții care adoptă acest stil parental nu își ceartă abuziv copiii și nu îi judecă. În momentul în care cel mic greșește, părintele ascultă punctul de vedere al copilului, după care îi explică ce a greșit și cum poate îndrepta acest lucru.

Totodată, regulile joacă un rol important în aplicarea acestui stil parental. Copilul e conștient de prezența acestora și de consecințele încălcării lor. Totuși, acestea nu sunt sub forma unor lucruri impuse. Ele au rolul de a ghida copiii, permițându-le să facă propriile alegeri. Stilul echilibrat nu presupune ordine și indicații, dar nici libertate deplină. Este mai degrabă un mix între acestea.

Ținând cont de lipsa de experiență a copiilor, ei au nevoie de sfaturi, de limite pe care să le înțeleagă, nu care să li se impună. Astfel, acest tip de abordare nu le stârpește libertatea și personalitatea, însă nici nu îi lasă neajutorați. Dimpotrivă, îi responsabilizează, oferindu-le șansa de a lua propriile decizii. Mai pe scurt, rețeta stilului echilibrat este următoarea: se ia iubirea, se amestecă cu încredere, după care se bagă la cuptor. Se scoate, se lasă la răcit și se înmoaie în comunicare. Se unge cu responsabilitate și se presară cu independență. Acum e gata de servit! J

Stilul permisiv este un alt tip de parenting în care numeroși părinți se regăsesc. Adoptarea acestui stil presupune o oarecare teamă a părinților de a nu intra în conflict cu cei mici. În educarea copiilor nu se aplică reguli, libertatea deplină fiind definitorie.

În acest caz, copiii nu vor avea un exemplu de urmat sau reguli la care să se raporteze. Așa că ei o vor lua în ce parte va bătea vântul, cum s-ar spune, neștiind exact ce vor și ce așteptări au de la viața lor… Acest tip de părinți nu își asumă rolul, dorind să îmbrace mai degrabă haina unui prieten, decât cea de părinte.

Stilul permisiv s-a dovedit a fi unul dăunător copiilor. La o vârstă așa fragedă, este destul de greu să distingă de unul singur ce e bine și ce e rău. Mai mult, odată cu trecerea timpului, copilul nu îți va mai da ascultare și nici nu îți va mai acorda vreun pic de credibilitate. Personalitatea sa va avea, de asemenea, de suferit. Astfel, e posibil să dezvolte un caracter egocentrist, probleme de disciplină sau să dea dovadă de o stare de nepăsare, lipsă de motivație.

Dacă simți că stilul tău parental tinde spre acest tip, ia măsuri. Încearcă să creezi niște reguli ale casei care să fie respectate de toți membrii. Menționează că încălcarea acestora va aduce de la sine și unele consecințe. Nu-ți fie teamă de a-ți înfrunta rolul de părinte. Noi, părinții, trebuie să fim prieteni și încă ceva. Iar acel ceva presupune tăria de a spune uneori „nu” sau de a ne atenționa copiii când sunt pe cale să greșească.

Stilul autoritar este definit prin tendința părinților de a deține în întregime controlul. Adepții acestui stil sunt stricți și inflexibili, așteptându-se ca regulile impuse de ei să fie împlinite, fără a riposta în vreun fel. Totodată, părinții din această categorie dau dovadă de insensibilitate emoțională. Nu prea țin cont de sentimentele, trăirile sau gândurile propriilor copiilor, considerând că o educație aleasă înseamnă obediență și disciplină.

Regulile sunt punctul central în metoda de a acționa a acestor părinți, însă ei nu prea pun preț pe opinia copiilor despre acestea. Nu oferă explicații de genul cum sau de ce au fost create unele reguli, însă nu concep să nu fie respectate.

Bineînțeles că și acest stil parental își pune amprenta negativ asupra copiilor. Aceștia pot întâmpina probleme privind stima de sine, vor începe să considere că iubirea înseamnă obediență, vor deveni temători și excesiv de timizi. Mai mult, nu vor avea încredere vreodată să-ți dezvăluie ceva.

Chiar dacă tu urmărești doar binele copilului tău, dacă simți că te îndrepți către acest stil parental, nu este ok, așa că ia atitudine! Este important să găsești echilibrul, privind relația ta cu cel mic. Este ok, ba chiar indicat să te bazezi pe reguli, însă asigură-te că le știe și copilul, că le înțelege și că le acceptă. Astfel, încearcă să comunici mai mult cu el, să dai dovadă de mai multă sensibilitate emoțională. Lasă-l să-și spună punctul de vedere și să ia propriile decizii. Îi va face bine!

După cum se observă, deși fiecare dintre noi dorește binele copilului, uneori tindem să adoptăm un comportament dăunător dezvoltării armonioase a celor mici. Din acest motiv, vă sfătuim să fiți mereu deschiși, să ascultați și părerile altor persoane și, mai mult, să vă analizați propriul comportament. Indiferent în care dintre cele 3 stiluri parentale constați că te încadrezi, încercați să vă recunoașteți propriile greșeli și să vă revizuiți atitudinea, îmbunătățind-o.

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut