Baloanele de săpun: jucăușe și gata să pornească distracția în orice familie

Baloanele de săpun, o sursă de distracție ușor de utilizat, continuând să ne bucure și să ne încânte indiferent de vârstă. Cel puțin la concluzia asta am ajuns după ce am petrecut o zi în aer liber alături de fiul meu jucându-ne cu ele. 🙂

În vizită la Cluj fiind, am ieșit la plimbare, dornici să descoperim orașul și, evident, în căutare de multă distracție. Dorind să facem și ceva mișcare, dar și să ne-amuzăm pe cinste, am renunțat de această dată la minge sau la trotinetă, în favoarea setului Turban pentru baloane de săpun. Și nu ne pare rău deloc. Ne-am convins de unii singuri că nu ai cum să nu iubești baloanele de săpun, indiferent că ești copil sau adult.

Setul poate fi manevrat extrem de ușor, iar distracția nu mai contenește, însă de asta vă veți convinge în clipul de mai jos.

Cât de practic este setul Turban pentru baloane de săpun?

Atuul acestui set de baloane este că poate fi extrem de ușor de manevrat chiar și de copiii mai mici. Tot ce trebuie să faci este să miști ușor inelul până când balonul se desprinde. Apoi nu mai depinde de tine decât dacă vrei să îi conferi o altă traiectorie și să sufli ușor pentru a te amuza pe seama salturilor necontrolate ale balonului.

De diferite dimensiuni, cu o durata de viață mai lungă sau mai scurtă, baloanele de săpun îi vor surprinde mereu pe copii, care nu vor înceta să alerge necontenit după acestea.

Setul conține inelul care este de dimensiuni ceva mai mari, comparativ cu inelele obișnuite; sticluța cu soluție și recipientul în care se toarnă soluția. Din punctul meu de vedere, avantajul față de majoritatea  seturilor de baloane este că poți turna întreaga soluție din sticlă în acel recipient. În acest mod, poți utiliza un inel de dimensiuni mult mai mari, astfel că baloanele create vor fi „gigant”.

Atât inelul, cât și recipientul soluției sunt produse din plastic de calitate, astfel că vei avea siguranța unei durate de viață mai mari. Setul este disponibil în diverse culori vii, care, cu siguranță, vor atrage atenția utilizatorilor – fie ei prichindei sau adulți – oferindu-le o stare de bine.

Ce preț are și cum pot intra în posesia setului Turban pentru baloanele de săpun?

Setul Turban pentru baloane de săpun este disponibil pe www.juggler.ro, în secțiunea Colțul Copiilor –> Baloane de Săpun. Prețul este unul foarte accesibil, mai ales raportat la cantitatea de distracție oferită.

Vă invit să urmăriți cât de impresionat a fost fiul meu de baloanele de săpun, motiv pentru care piciorușele nu i-au stat locului o clipă.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut