Strada Speranței (Mercy Street – 2016)

Astăzi vă propunem o porție de aventură românească! Strada Speranței (Mercy Street) a avut premiera în urmă cu un an și reprezintă prima animație românească 3D.

Povestea expusă este una interesantă, protagonistul acesteia fiind un băiat de 10 ani, Lorenz. Acesta, printr-o simplă plimbare în pădure, descoperă un pasaj secret spre o lume secretă – Havala – aflată undeva sub lumea noastră.

Această descoperire îl va duce pe puști în aventura vieții sale, scopul fiind salvarea muzicii lumii. Ajungând în Havala, Lorenz descoperă planul malefic al lui Marcus, proprietarul unei companii miniere, unde tatăl său lucrează ca inginer. Marcus este, de fapt, un geniu malefic, care încearcă să fure muzica lumii noastre și s-o transforme într-o sursă uriaşă de energie pe care vrea s-o folosească ca să devină nemuritor.

Desigur că pentru a-și îndeplini obiectivul măreț de a salva muzica lumii, Lorenz are nevoie și de câteva ajutoare externe. Acestea sunt tocmai cei 3 prieteni marginalizați ai săi care sunt muzicieni, și anume: părintele Abbey – confidentul și mentorul lui, și cele două pisici ale lui.

Un ajutorul neașteptat pentru simpaticii aventurieri va veni din partea unei fetițe pe nume Havva, singurul supravieţuitor al lumii subterane, care le devine prietenă şi susţinătoare.

Totodată, pentru a-și îndeplini scopul, puștiul și ajutoarele sale vor fi nevoiți să depășească numeroase obstacole, făcând față la fel de fel de situații primejdioase.

În cele din urmă, Lorenz și prietenii lui vor reuși să deconspire planurile lui Marcus și să salveze muzica şi lumea. Spre deosebire de poveștile clasice cu happy-ending, Strada Speranței ne oferă un final cu totul neprevăzut. Astfel, sfârșitul poveștii vine cu o răsturnare de situaţie uluitoare, în care Lorenz decide să se sacrifice pentru a-şi salva prietenii.

Strada Speranței ne invită într-o călătorie nelipsită de creativitate și neprevăzut, iar reprezentarea personajelor este cu adevărat fabuloasă, astfel că cei mici le vor îndrăgi garantat! Dar nu ne credeți pe cuvânt, descoperiți toate acestea în trailerul de mai jos:

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut