1 Iunie – zi cu aromă de copilărie

Această zi cu aromă de copilărie are o însemnătate tot mai mare la noi în țară, fiind sărbătorită printre-o mulțime de activități inedite care au în prim-plan copiii.

Cum a apărut ziua copilului?

Ziua copilului reprezintă o sărbătoare internațională, data acesteia fiind diferită de la o țară la alta. Istoria acestei sărbători începe în anul 1925 când, în cadrul Conferinței Mondiale pentru protejarea și Bunăstarea copiilor de la Geneva, a fost menționată pentru prima dată Ziua copilului.

3 decenii mai târziu, mai precis în anul 1954, UNICEF a adoptat Declarația privind Drepturile Copilului pe data de 20 noiembrie. În urma acesteia a apărut și o recomandare conform căreia fiecare țară trebuia să-și însușească o zi în care să sărbătorească Ziua Copilului. Această zi, indiferent de data aleasă, este despre fraternitate, înțelegere între copii, bunăstarea celor mici… într-un cuvânt despre fericire!

În România, această zi dedicată în întregime copilăriei și inocenței, se sărbătorește pe 1 iunie. Aceeași dată a fost adoptată de aproximativ 30 de state, fiind preluată de la China și Statele Unite ale Americii. Printre țările care astăzi celebrează copilăria se numără Polonia, Bulgaria, Germania, Portugalia sau Rusia.

Ce facem pe 1 Iunie?

Prima zi de vară se transformă într-o imensă bucurie pentru cei mici, întrucât o mulțime de activități, evenimente, ateliere li se adresează în întregime. Pentru că știm că orice părinte vrea să profite de acest prilej pentru a-i arăta copilului cât de mult îl iubește și pentru al face și mai fericit, am hotărât să îți ușurăm munca și să punem la un loc toate activitățile la care poți participa alături de copilul tău.

Ce spui de o vizită în parc? Dacă alegi Herăstrăul, aici veți fi întâmpinați de Festivalul „Opera Copiilor”. Dacă piticul tău este pasionat de actorie, cu siguranță va fi impresionat de o călătorie în lumea spectacolului. Tot în acest sens, îți recomandăm Ziua porților deschise la Opera Comică pentru Copii.

Pentru pasionații de desen, recomandăm cu mare drag Povești pe asfalt. Dacă în schimb ai chef de multă joacă împreună cu cel mic, activități inedite și o mulțime de ateliere, ia parte la Copiii colorează Viața.

Un program antrenant, interesant și pe măsura copiilor, îți este oferit și de Bookfest.

În a doua parte a zilei poți opta pentru un spectacol de teatru, un film la cinema sau un concert muzical în aer liber. Evenimentele sunt diverse, așadar verifică cu atenție calendarul KidsOut și plănuiește o zi de neuitat pentru întreaga familie.

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut