8 modalități de a reduce stresul în sarcină

8 modalități de a reduce stresul în sarcină

Sarcina poate fi motiv de stres pentru unele mame care își doresc ca totul să decurgă bine până la naștere și după aceasta. Însă, prea mult stres poate dăuna bebelușului. Cum putem preveni stresul în sarcină? Iată câteva sfaturi.

Numeroși factori pot crește nivelul de stres în timpul sarcinii: neliniștile, insomniile, oboseala, schimbările, evenimentele neprevăzute, etc.

Este normal să fiți mai stresate decât înainte de sarcină, dar prea mult stres poate afecta sănătatea voastră și pe cea a bebelușului. Iată câteva sfaturi pentru a gestiona stresul de zi cu zi.

  1. Meditați la lucrurile care contează cel mai mult pentru voi.

Eliminați sau debarasați-vă de lucrurile care nu se găsesc pe lista voastră de priorități. Faceți liste dacă acest lucru vă ajută să vă organizați mai bine.

  1. Determinați lucrurile asupra cărora aveți control.

Prioritizați lucrurile asupra cărora aveți control și încercați să nu vă speriați de cele care vă scapă din vedere. Pentru a vă ajuta, determinați nevoile imediate și cele care mai pot aștepta. Fixați-vă obiective realiste. Un sentiment de control îmbunătățește stima de sine.

  1. Învățați să spuneți „NU”.

Pentru a evita supraîncărcarea, evitați să vă petreceți timpul încercând să le faceți pe plac altora. Gândiți-vă la voi!

  1. Alocați-vă timp pentru a vă relaxa.

Puteți citi, să faceți o plimbare sau o baie caldă, spre exemplu. Cereți ajutorul partenerului sau unui amic, atunci când aveți nevoie de un moment de respiro. Totul vă va părea mai ușor dacă alocați timp să vă satisfaceți unele dintre nevoi.

  1. Aveți grijă să faceți activități fizice, să mâncați bine și să dormiți suficient.

Acest sfat poate părea banal, însă exercițiile fizice, alimentația și somnul pot avea o mare influență asupra stării voastre de spirit.

  1. Asistați la cursuri prenatale.

Cursurile prenatale vă vor permite să faceți cunoștință cu alte femei însărcinate cu care veți putea discuta de situația voastră sau despre neliniștile voastre.

  1. Cereți ajutorul atunci când aveți nevoie, și aceptați ajutorul oferit de ceilalți.

Trebuie să recunoaștem că ajutorul din partea celor dragi este mereu binevenit. Astfel, nu fiți încăpățânate și bucurați-vă dacă soțul, mama, sora, etc. vă sprijină necondiționat.

  1. Nu vă aruncați nervii asupra membrilor familiei.

Dacă vă arătați mereu indispoziția și starea de nervi, membrii familiei vor fi mai rezervați în a vă oferi sprijinul de care aveți cu adevărat nevoie.

 

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut