Cum să ne distrăm în această săptămână

Cum ne distrăm în această săptămână

Vara este pentru construirea celor mai dragi amintiri. Din zori și până-n seară explorăm și colindăm în căutarea celor mai frumoase aventuri. Și tu vrei să te distrezi pe cinste în această săptămână? Iată ce activități poți desfășura în acest sens.

Copiii școlari și preșcolari, cu vârste între 3 și 10 ani, sunt invitați să exploreze lumea și să-și facă prieteni la Povești din vară și până-n seară. Zilnic, la Creangă 21, copiii sunt invitați să se aventureze într-o mulțime de activități inedite.

Școala de Vară NoGravity dezvoltă abilitățile tuturor puștilor între 7 și 10 ani cu o mulțime de activități. Participanți vor descoperi tehnicile elementare de cățărat, se vor iniția și perfectiona în înot, vor avea o introducere detaliată în paleontologie și vor înțelege mai bine principiile mecanicii clasice prin intermediul mecatronicii Lego.

Pentru toți cei pasionați, literatura, creativitatea și buna dispoziție își strâng mâna în cadrul atelierelor de vară Școala de cuvinte. Acestea sunt organizate pe grupe de vârstă, adresându-se tuturor copiilor între 8 și 15 ani.

Dacă ești curios despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă și cum poți deveni următorul Master Chef, vezi ce-i cu Tabăra de nutriție pentru copiii între 5 și 10 ani.

Toți piticii între 6 și 14 ani sunt invitați într-o călătorie în jurul Pământului, cu Ateliere de vacanță, artă și călătorie. Echipați cu creioane, pensule, pânze și multe culori, aici veți păși pe urmele unor artiști și arhitecți celebri, descoperind peisaje și orașe minunate.

Pentru o porție gratuită de cultură, toți părinții sunt invitați, marți 26 iulie, la lansarea cărții OM DE TREABĂ. ȚĂRANUL. Evenimentul va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, începând cu orele 18:00, la Studioul Horia Bernea. Autorul acestei lucrări este Paul Gherasim, iar co-autorul Marius Pandele.

Pentru o aventură pe cinste, toți părinții și copiii sunt invitați în Camera de-o șchioapă. Aceasta se află în cadrul Ceainăriei Cărturești Verona și are ușa deschisă zilnic, între orele 10:00-22:00. În weekend, programul se animă cu ateliere fel de fel: cercuri de lectură, ateliere de croitorie, de modelat lutul, de țesut la gherghef, de desenat sau de confecționat flori de mătase, bijuterii și pitici din lână.

Vrei să-ți trimiți copilul într-o vacanță pe cinste? Ce spui de Tabăra de surf 2016? Aceasta se adresează tuturor copiilor între 8 și 16 ani și se va transforma fără doar și poate într-una dintre cele mai frumoase amintiri ale celor mici.

Vineri, 29 iulie 2016, Biblioteca Națională a României invită toți copiii la Atelier de carte rară. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face pe baza permisului de cititor (eliberat pe loc), în limita locurilor disponibile, și prin completarea formularului online.

Pentru a vedea ce evenimente se desfășoară în orașul tău, în această săptămână, accesează calendarul KidsOut. O mulțime de cursuri, ateliere, festivaluri, tabere și multe astfel de evenimente vă invită la aventură.

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut