Film de familie: Wonder (Minunea – 2017)

Dacă aveți chef de un film care să vă ofere concluzii importante despre ceea ce înseamnă să fii diferit sau imperfect în lumea în care trăim, sau măcar să vă trezească niște semne de întrebare și să vă pună pe gânduri, vă recomand cu încredere Wonder (Minunea – 2017).

Bazat pe bestseller-ul omonim, filmul Minunea transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu multe calități, pe care le poți descoperi doar dacă alegi să nu judeci după aspectul fizic.

Pentru că s-a născut cu un chip diferit, cu o diformitate severă a feţei din cauza sindromului genetic Treacher Collins, acesta a fost ferit de sistemul public de învăţământ, însă acum Auggie se încăpăţânează să intre în clasa a V-a la o şcoală publică, unde va deveni un fel de erou pentru colegi. Totuși, până la aces final mai e cale lungă, întrucât Auggie va avea de înfruntat răutățile colegilor și privirile uimite ale acestora, de fiecare dată când el apare.

Astfel, în timp ce familia și unii dintre colegi se străduiesc să-l trateze cu înţelegere şi compasiune, sunt alții care ar face orice să-i pună bețe-n roate. Și când colo, Auggie își dorește să fie văzut pur și simplu ca orice băiat normal de vârsta lui, căruia îi plac jocurile pe calculator și alte îndeletniciri specifice vârstei și are un ascuțit simț al umorului.

Filmul prezintă drama acestei familii, însă tipologiile personajelor prezente, ne ajută să conștientizăm că există speranță dincolo de orice nor negru din viața noastră, și că un handicap nu trebuie să ruineze viața nimănui.

Cu multe scene sensibile, Wonder e încheie într-o notă optimistă, astfel încât, la final, ajungem să fim mândri că știm să fim oameni.

Filmul poate fi vizionat cu întreaga familie, încă poate fi văzut și la cinema, iar trailer-ul este disponibil mai jos:

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut