Importanța hidratării la copii. Menține-ți copilul hidratat!

Sugarii și copiii mici au o proporție mai mare de apă corporală decât adulții. De asemenea, aceștia sunt mai puțin toleranți la căldură și pot fi mai deshidratați, mai ales atunci când sunt activi fizic și într-un climat cald.

Încurajarea copiilor să consume regulat lichide este foarte importantă, întrucât s-ar putea ca aceștia să uite să practice regulat acest obicei.

Astfel, părinții, profesorii sau alți îngrijitori trebuie să se asigure că cei mici au acces regulat la diferite băuturi pe parcursul unei zile, astfel încât aceștia să poate consuma fluide suficiente.

De cât de multă apă au nevoie copiii?

Cantitatea de lichide necesară unui copil depinde de mulți factori, cum ar fi vârsta, sexul, vremea și activitatea fizică pe care o desfășoară, dar, în general, ar trebui să aibă în vedere să consume circa 6-8 pahare de fluide pe zi (pe lângă apa furnizată de alimente din dieta lor).

Copiii mai mici au nevoie de porții relativ mai mici (de exemplu, 120-150 ml de servire), iar copiii mai mari au nevoie de porții mai mari (de exemplu, 250-300 ml de servire).

Care sunt băuturile cele mai potrivite pentru copii?

Atunci când alegeți băuturi pentru copii, este important să fiți conștienți de faptul că, deși toate oferă apă, iar unele conțin și vitamine și minerale esențiale, ele pot furniza și zaharuri și, prin urmare, calorii. Caloriile din băuturi contribuie la aportul zilnic de calorii, în același mod precum alimentele. Obținerea unei cantități prea mari de calorii din băuturi poate duce, în timp, la creșterea în greutate.

Mai mult, consumul frecvent de băuturi îndulcite poate determina apariția cariilor, mai ales dacă acestea sunt consumate de obicei între mese, sau dacă dinții nu sunt curățați regulat cu o pastă de dinți ce conține fluor.

De asemenea, este important să fiți conștienți de faptul că unele băuturi sunt acide (de exemplu, suc de fructe sau unele băuturi carbogazoase) și pot provoca eroziune dentară (deteriorarea smalțului dinților), în cazul în care sunt consumate frecvent.

Unele băuturi, cum ar fi ceaiul, cafeaua și unele băuturi răcoritoare, pot conține, de asemenea, cofeină care este un stimulent ușor. Prea multă cofeină poate provoca iritabilitatea copiilor și, dacă este consumată seara, aceasta poate perturba somnul copiilor. Deci, mai bine evitați oferirea de băuturi care conțin cofeină, copiilor.

Apa – este cea mai bună alegere deoarece aceasta hidratează, fără a furniza calorii suplimentare sau fără a dăuna în vreun fel dinților.

Laptele – este o sursă utilă de nutrienți, în special proteine, vitamine B și calciu. Majoritatea copiilor ar trebui să bea lapte cu conținut redus de grăsimi. De asemenea, pot fi incluse și alte alternative lactate fortificate cu calciu și neîndulcite. Băuturile lactate care conțin zaharuri adăugate, cum ar fi milkshake-uri sau ciocolată caldă, ar trebui să fie consumate doar ocazional.

Sucurile de fructe și legume și smoothie-urile – constituie o sursă excelentă de vitamine și minerale și pot conține fibre. Cu toate acestea, ele conțin, de asemenea, zaharuri libere și pot fi acide, deci este recomandat să le limitați la un pahar mic (150ml) pe zi și să le păstrați la mese. Totodată, acest gen de băuturi pot fi diluate cu apă pentru a reduce conținutul de aciditate și zaharuri.

Băuturile fără zahăr – hidratează fără a adăuga zaharuri suplimentare, însă este o idee bună, ca majoritatea băuturilor consumate să fie apă sau lapte pentru a evita ca copilul să dezvolte o afinitate pentru băuturile dulci. Băuturile acidulate pot conține acizi care pot eroda suprafața exterioară a dintelui. Nu uitați că unele dintre aceste băuturi conțin cofeină.

Ceaiul și cafeaua – Cofeina este prezentă în mod natural în ceai și cafea. Cantitățile mici sunt inofensive, dar trebuie evitate cantitățile mari, în special în rândul copiilor. Este cel mai bine pentru copii să bea ceai și cafea decofeinizate, iar cafeaua ar trebui să conțină lapte cu conținut scăzut de grăsimi și fără adaos de zahăr.

Băuturile sportive și energice – pot fi bogate în zaharuri, iar băuturile energizante pot conține niveluri ridicate de cofeină sau alte stimulente. Aceste băuturi nu sunt potrivite pentru copii.

Sfaturi practice pentru a menține copiii hidratați

Asigurați-vă că copiii consumă lichide înainte de școală (adică la micul dejun) și înainte și în timpul jocului.

Părinții, profesorii și alți adulți care se îngrijesc de copii, ar trebui să pună la dispoziția acestora lichide, în special în medii calde.

Amintiți-vă că multe alimente au un conținut ridicat de apă și pot contribui, de asemenea, la aportul de lichide. Spre exemplu, fructe, legume, iaurt.

Puneți copiilor întotdeauna o sticlă de apă în pachetul pentru școală, atunci când fac sport sau desfășoară alte activități.

Tipsuri pentru copiii cărora nu le place apa

Adăugați felii de fructe precum lămâie sau portocală în apă, pentru varietate și aromă.

Lăsați-i pe copiii să aleagă sticla de băutură proprie sau să servească apă în pahare colorate.

Fiți un model atunci când vine vorba de hidratare și consumul de apă!

Apa reprezintă cea mai bună alegere pentru a menține copiii hidratați pe parcursul zilei. Apa nu conține energie suplimentară și poate să vă potolească setea. Alte fluide, cum ar fi laptele, sucul și băuturile îndulcite, pot contribui, de asemenea, la aportul zilnic de lichide, pentru copii.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut