Învățarea pronunției

Pentru părinți, este mai important să îi audă pe cei mici vorbind, indiferent dacă o fac în mod corect sau nu. Cum puteți, totuși, stimula învățarea pronunției corecte a cuvintelor la cei mici, aflați din cele ce urmează.

În timp ce un copil învață să vorbească, pronunția sa și gramatica nu reprezintă ceea ce contează mai mult. Vrem mai întâi și mai înainte de toate să încercăm să înțelegem ceea ce vor să exprime. Ne concentrăm mai mult pe ceea ce vor să spună decât la modul cum o spun.

Ceea ce este cel mai important pentru copil, este de a avea plăcerea de a comunica cu voi. Acest lucru îi permite să rămână motivat și să continue să exerseze.

Este important să nu cereți copilului să repete sperând că va învăța în acest mod. Repetați pur și simplu corect ceea ce a spus greșit, scoțând în evidență cuvintele marcante sau sunetele pronunțate greșit. Dacă spune: „Un mamion”, adăugați „Da, este un camion!”, dacă spune: „El mănâncă măr”, adăugați: ”Da, el mănâncă un măr!”. Se poate ca cel mic să repete spontan după voi, corect sau nu. Dacă o face în mod corect, felicitați-l „Bravo, ai spus corect!”. Dacă nu, încurajați-l pentru eforturile sale „Bravo, ai încercat bine!”. Dacă cel mic nu repetă deloc, nu este grav: cel puțin a auzit modelul bun.

Învățarea pronunției corecte a cuvintelor necesită timp și practică. Iată cum vă puteți ajuta copilul în acest proces:

Oferiți-i exemple bune de pronunție vorbind lent și clar!

Reluați în mod normal în frazele voastre, cuvintele pe care copilul le pronunță greșit; accentuați sunetele dificile pentru ca acesta să le audă bine.

Cântați împreună!

Citiți sau inventați povestioare împreună cu el!

Nu lăsați niciodată pe nimeni să ridiculizeze modul în care copilul vorbește și nici nu îl tratați ca pe un idiot. Acest tip de insultă îl poate răni profund. A pronunța greșit este o dificultate pe care o cunosc toți copiii, la diferite stadii, înainte de a învăța modalitatea comun acceptată de a spune cuvintele.

Dacă vă îngrijorați din cauză că nu vă puteți înțelege copilul, vorbiți despre acest aspect cu medicul, cu pediatrul sau consultați un logoped.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut