Lucrezi de acasă? Uite câteva activități care să țină copilul ocupat

Găsirea de lucruri pe care copiii le pot face în timp ce lucrați de acasă, poate fi, în sine, o slujbă cu normă întreagă – de aceea, în astfel de cazuri, copiii se văd nevoiți să se obișnuiască să-și găsească propriile lucruri de făcut.

Cu toate acestea, oricât de mult le-ar plăcea diversitatea, este nevoie de puțină încurajare și pregătire, astfel încât cei mici să se angajeze în activități plăcute și să rămână ocupați pentru o perioadă mai lungă de timp.

Iată câteva activități care pot ține copilul ocupat mai mult timp, atunci când lucrezi de acasă!

  1. Organizează un play date

Credeți sau nu, găzduirea unei întâlniri de jocuri poate fi de fapt o oportunitate pentru părinții care lucrează la domiciliu. Copiii de vârstă școlară ar trebui să se joace cu un alt copil, fără o intervenție din partea unui adult. Dacă intenționați să lucrați în timp ce aceștia se joacă, amintiți-le copiilor regulile de bază în avans și invitați un prieten cu care cel mic se înțelege bine.

Dacă invitați un toddler sau un preșcolar, copiii vor avea nevoie de supraveghere constantă, deci, probabil, munca nu este o opțiune. Dar aceasta este o bună ocazie pentru un schimb de copii. Tu găzduiești o zi, iar părinții copilului invitat, o alta.

  1. Apelează la artă

Proiectele de artă pot ține unii copii ocupați ore întregi. Totuși, dacă doriți să fie o activitate independentă, copiii ar trebui să fie capabili să facă cea mai mare parte a configurării și curățării pe cont propriu.

Pentru copiii mai mici, recomandați proiecte care nu necesită tăiere sau puteți face tăierea în avans. Probabil, cea mai simplă activitate din această categorie rămâne colorarea.

  1. Lectura – cel mai bun prieten

Deși mulți copii mai mici de 8 pot citi, pentru ca cititul să reprezinte o activitate independentă, copilul trebuie să ajungă la un anumit nivel de competență. Cu toate acestea, există multe cărți doar cu imagini sau cu puține cuvinte, care vor implica copiii de toate vârstele și nivelurile de lectură. Și acestea reprezintă un punct excelent de a începe.

Atenție, dacă insistați ca un cititor reticent sau cu un nivel scăzut de competență, să citească ceva dificil în timp ce lucrați, nu veți insufla o dragoste pentru cărți, ci exact opusul.

  1. Cărțile audio – o opțiune excelentă

Cu cărți audio, copiii pot învăța să aprecieze arta povestirii înainte ca ei să poată citi. Și copiii care sunt capabili să citească fără ajutor, își pot extinde orizonturile.

Astfel, mai ales dacă piciul tău este prea mic pentru o lectură reală, clasică, iar tu ai de lucru, cărțile audio sunt o bună alternativă.

  1. Jocuri educative

Dacă puneți un computer sau o tabletă la dispoziția copiilor, în timpul orelor de lucru, jocurile educaționale pe calculator reprezintă o sursă simplă de învățare, dar și de distracție. Aceste jocuri suscită gândirea copiilor, ținând plictiseala la distanță.

Atenție, este nevoie de o limită de timp setată în avans, pentru petrcerea timpului în fața ecranelor. Este ușor ca cei mici să fie absorbiți de acestea, iar nouă, ca părinți, să ne pice comod acest lucru. Totuși, copiii au nevoie de o mare varietate de activități pentru a învăța cu adevărat să se joace independent, astfel că, prea mult timp în fața unui ecran, poate contrazice ceea ce încercați să realizați.

  1. Apelează la jucării

Sună evident, dar orice părinte știe cât de repede se poate plictisi un copil chiar și de cele mai atractive jucării. Astfel, puteți încerca să ascundeți unele jucării pentru o vreme și să le oferiți prin rotație copilului.

În acest mod, existe șanse mai mari ca multe dintre jucării să pară ca noi în ochii copilului. Board games, jucăriile de construcție, puzzle-urile sau trenulețele sunt doar câteva dintre variantele prin care un copil să rămân angajat într-o activitate, pentru o perioadă bună de timp.

  1. Nu subestima creativitatea copilului

E adevărat că nu te poți baza mereu pe imaginația copilului, însă atunci când aceasta iese la iveală, este minunat. Copiii mai mici sunt „experți” la acest lucru, creând fel de fel de fantezii cu cele mai neînsemnate lucruri pe care le au la îndemână.

Cu copii mai mari, puteți încuraja imaginația, sugerând ca ei să creeze o piesă de teatru sau scrie o poveste.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut