Shoppingul online: recomandări de siguranță

Shoppingul online a devenit mai mult decât un simplu trend. Mult mai la-ndemână, acesta ne scutește de statul la coadă, de timpul pierdut pe drum sau de aglomerația din magazine.

În ciuda acestor beneficii, shoppingul online vine la pachet și cu unele riscuri, mai ales când nu suntem suficient de atenți. Din acest motiv, vă oferim câteva sfaturi și recomandări utile pentru a face cumpărături online în siguranță.

Sfaturi pentru a face cumpărături online în siguranță

  1. Nu distribuiți niciodată detaliile personale acelora care vi le cer printr-un mail.
  2. Aveți grijă la orice schimbare bruscă a paginii de internet banking.
  3. Evitați site-urile dubioase și verificați ca orice pagină de internet accesată să fie sigură (uitați-vă după prefixul https:// din adresele url; acest prefix este dovada că protocolul este securizat, în timp ce http:// este necriptat.).
  4. Asigurați-vă că propriul computer are un software actualizat: un antivirus, anti-spyware, un firewall sau un pachet care să le conțină pe toate trei.
  5. Nu ezitați să vă protejați rețeaua wireless cu o parolă, astfel încât să evitați conectarea persoanelor necunoscute.
  6. De asemenea, este recomandat să vă asigurați că toate actualizările computerului sunt la zi și folosiți cea mai nouă versiune a browser-ului. În acest mod, va fi mult mai dificil pentru hoții de pe internet să intre în calculatorul vostru.
  7. Aveți în vedere să accesați serviciile bancare online doar după dispozitive în care vă încredeți și întotdeauna utilizați conexiuni securizate.
  8. Instalați antivirus atât pe smartphone, cât și pe tabletă. Acesta este un aspect crucial, pe care multe persoane nu-l bagă în seamă.
  9. Nu trebuie să plătiți pentru un antivirus foarte scump. Experții spun că versiunile gratuite ale programelor AVG și Avast sunt eficiente.
  10. Nu faceți tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV. Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor online pe care să îl încărcaţi doar cu suma necesară achiziţiei;
  11. Este preferabil să cumpăraţi de la companii cu renume sau cu care aţi mai avut contacte comerciale înainte. Totodată, verificați și opiniile altor cumpărători online, despre experiența avută cu diverse companii. Acestea sunt disponibile pe forumuri, pe site-urile de evaluare a serviciilor sau chiar pe pagina de Facebook a companiei, la secțiunea review-uri;
  12. Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresa, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o adresă de e-mail;
  13. Comparaţi ofertele de preţ, condiţiile de livrare şi garanţie ale mai multor comercianţi înainte de a lua o decizie;
  14. Dacă bunurile sunt expediate din străinătate, aveți în vedere taxele poştale şi costurile aferente pe care comerciantul nu le afişează /calculează;
  15. Este important să rețineți că bunurile care sunt expediate din străinătate au un timp mai lung în care ajung la destinatar. Verificaţi timpul de livrare pentru fiecare tip de serviciu de expediere acceptat de comerciant, dacă se asigură urmărirea coletului pe durata transportului şi dacă se poate garanta o dată limită de livrare;
  16. Pentru bunurile comandate în străinătate, verificaţi pe site-ul vânzătorului condiţiile de returnare a bunurilor – este posibil să fie nevoie suportaţi taxele poştale de retur şi acestea pot fi semnificative;

Pe lângă aceste recomandări, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ne oferă următoarele sfaturi cu privire la shoppingul online!

  1. Contactarea comerciantului prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vanzare sau a condițiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări ne poate oferi indicii asupra seriozității vânzătorului.
  2. Privind dreptul de denunţare a contractului, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el; nu trebuie să invoce vreun motiv.
  3. În cazul returnarii produsului, consumatorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.
  4. Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrarii, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11.
  5. Profesionistul rambursează sumele folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plata și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
  6. Foarte important: consumatorul trebuie să citească termenii și condițiile de funcționare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului), se prelungeşte cu încă 12 luni, în cazul în care comerciantul nu a menționat/informat expres despre existența dreptului de returnare a produselor.
  7. În cazul manipulărilor succesive, consumatorului îi poate fi restituit un procent din valoarea produsului.

Verificați activitatea online a copiilor

De la servicii muzicale, până la aplicații și fun cluburi, există o mulțime de locuri online care „îi ademenesc” pe adolescenți și copiii mai mici, însă acestea sunt cu plată, deci va fi nevoie de cardul vostru.

Nu vă grăbiți să plătiți aceste „intrări”, până nu citiți ce presupune acest acces plătit, modul în care puteți anula și condițiile de funcționare a entității online în cauză.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut