Surprize inedite de Valentine’s Day, pregătite acasă

Surprize inedite de Valentine’s Day, pregătite acasă

Valentine’s Day a început ca un festival care a fost sărbătorit la Roma la mijlocul lunii februarie a fiecărui an. La sfârșitul anilor 400, Papa Gelasius a declarat oficial o zi în onorarea Sfântului Valentin. În timpul anilor 1600, ziua Sfântului Valentin s-a răspândit în Europa, fiind asociată cu iubirea și dragostea. Primele produse de Valentines Day au fost vândute în anii 1840.

În prezent, în unele părți ale lumii, există tradiția ca orice copil să ofere fiecărui coleg de clasă, o felicitare sau un mic cadou de Valentine’s Day.

Astfel, această sărbătoare comercială, extrem de cunoscută în întreaga lume, se transformă într-un prilej excelent de a stimula copiii, dar și adulții să se implice în diferite activități creative. Folosind materiale obișnuite, este extrem de simplu să creați o varietate de cadouri pentru cei dragi.

Iată câteva recomandări de surprize!

  • Felicitare de Valentine’s Day! Este extrem de simplu de realizat și reprezintă o atenție inedită indiferent de vârstă. Design-ul acesteia poate fi unul sugestiv, cu tot felul de inimioare sau un buchet de flori.
  • Bomboane de ciocolată în formă de inimă! Și gustoase, și sugestive, cu siguranță vor reprezenta o surpriză plăcută pentru persoanele dragi de orice vârstă.
  • Brioșe decorate cu inimioare! Dacă „prăjituritul” este punctul tău forte, atunci invită-ți copilul la activități creative în bucătărie!
  • Albumul de Valentine’s Day! – într-un album special sau într-un caiet cu foi simple, lipește fotografii cu tine și cu alesul inimii tale. De asemenea, asigură-te că acestea sunt însoțite de mesaje și desene sugestive care să reprezinte o „reconstituire” a întregii voastre relații.
  • Inimi din aluat sărat! – din nou este vorba despre cât de mult timp îți place să acorzi lucrurilor noi. Dacă te tentează să obții niște decorațiuni sugestive pentru această sărbătoare a dragostei, aceasta poate fi o variantă potrivită.
  • Borcănelul cu surprize de Valentine’s Day! – într-un borcan colorat și decorat sugestiv, puteți adăuga bilețele care să conțină mai multe variante de cadou. Zilnic, până la sfârșitul lunii, vă puteți provoca partenerul să aleagă câte-un bilețel, iar voi să îndepliniți ceea ce scrie pe el. Exemple de lucruri scrise pe bilețele: o îmbrățișare, mic dejun la pat, un sărut, o ieșire la cinema, etc.
  • Semne de carte în formă de inimă! – faceți semne de carte în formă de inimă pentru persoana iubită, apoi lăsați-vă amprenta buzelor pe acestea.

Cu astfel de recomandări, nu ne rămâne decât să vă urăm spor la creat și muuuultă imaginație!

 

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut