Stări. Emoții. Reacții ale mamei în primii doi ani

Nu o dată m-am întrebat ce reprezintă sentimentul matern. Ce lucruri noi încep să te preocupe, ce abilități de care nu aveai habar începi să-ți dezvolți sau ce orizonturi, pe care poate nici nu le bănuiai, ți se mai deschid.

Cu siguranță că totul se transformă, chiar dacă, cel mai probabil, în acele momente tu nici măcar nu o să conștientizezi acest lucru. Vei fi prea ocupată cu rolul de mamă ca să mai ai timp să analizezi și efectele acestuia. Într-o clipită centrul universului tău se schimbă și egoul tău va avea puțin de suferit. Așa că nu vei mai fi tu în prim-plan, ci acel prichindel! Da, exact! Acel omuleț îți va transforma complet viața încă de când îl vei ține pentru prima oară în brațe.

Această ființă drăgălașă va avea puterea să te aducă de la agonie la extaz în primii doi ani de viață și nu numai.

Rolul de mamă este un sentiment cu adevărat înălțător, care destul de greu poate fi descris în cuvinte. Generator al unui infinit de stări și emoții, acest rol determină și numeroase modificări în viața oricărei femei. Astfel, femeia de carieră și cu o viață socială activă va trece pragul universului bucuriei, al jocurilor, al copilăriei.

Depresia postnatală

Totuși, pe lângă toate aceste emoții necunoscute, dar extrem de plăcute, proaspăta mămică este predispusă și la unele stări și reacții negative. Spre exemplu, depresia postnatală. Aceasta își face simțită prezența imediat după naștere și poate fi cauzată de schimbările hormonale bruște din acest interval. Alți factori care pot juca un rol definitoriu in depresia postnatală pot fi oboseala de după naștere, cea cauzată de lipsa de somn sau de practicarea un somn întrerupt, apariția sentimentului de copleșeală cauzat de nașterea unui copil, stresul provocat de schimbările majore din viața ta.

Astfel, din cauza acestor modificări survenite, există riscul de a prezenta un comportament ciudat, exprimat printr-o nevoie nefondată de a fi mama perfectă sau, dimpotrivă, începi să ai îndoieli despre abilitatea ta de a fi o mamă bună. Mai mult, poți avea nemulțumiri legate de lipsa timpului liber. Începi să simți că nu te mai regasești, că acea „tu” de dinaintea nașterii nu mai există și că, fără să vrei, te-ai transformat într-o femeie mai puțin atractivă.

Pare grav, însă nu ai de ce să îți faci griji pentru că orice femeie poate suferi de depresia postnatală. Din acest motiv, mai jos îți oferim câteva sfaturi despre cum să combați această stare: odihnește-te cât poți de mult, nu încerca să fii perfectă sau să faci cât mai multe, cere ajutorul soțului, familiei și prietenilor, comunică cu aceștia despre sentimentele tale și nu evita să petreci timp doar tu cu soțul tău. Mai mult, poți discuta cu mămici cu experiență sau te poți înscrie în diverse grupuri de suport.

După cum putem observa rolul de mamă determină trecerea oricărei femei printr-un amalgam de emoții, stări și ipostaze. Azi avem o stare depresivă, mâine suntem un supererou iar poimâine un învățăcel în fața ideilor trăsnite ale pruncului nostru. În asta constă și frumusețea relației mamă-copil, nu?

Comentarii ( 2 )

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut