Știați că…?/ Lucruri ciudate despre sarcină

În prezent, femeile au acces la informație, astfel că se pot documenta temeinic despre perioada de sarcină care urmează. În ciuda acestui lucru, mai există câteva „mistere” pe care este posibil ca viitoarele mămici încă să nu le fi descoperit.

Știați că…?

În acest sens, iată câteva lucruri ciudate și puțin surprinzătoare despre perioada sarcinii:

  • Uterul se extinde cu până la 500 de ori față de dimensiunea sa normală? Mai mult, și dimensiunea acestuia se modifică, însă stai liniștită, după naștere acesta va reveni la dimensiunea normală și greutatea normală.
  • În timpul sarcinii, ligamentele tale se înmoaie? Acest lucru se datorează producerii unui hormon numit relaxină. Această „înmuiere” este benefică pentru făt, ușurând trecerea bebelușului prin pelvis în timpul travaliului.
  • Inima ți se mărește când ești gravidă? Aceasta bate într-un ritm mai alert datorită volumului de sânge crescut din corp. În această perioadă, volumul de sânge crește cu până la 40-50%.
  • În timpul sarcinii, gustul și mirosul devin mai accentuate? Unii oameni de știință susțin că această transformare se manifestă ca un mecanism de protecție. Se pare că organismul devine exagerat de protectiv și reușește să identifice unele toxine pe care un om normal nu e capabil să le deosebească, dar care copilului nenăscut ar putea face rău.
  • Spre sfârșitul perioadei de sarcină, organismul produce într-o zi mai mult estrogen decât cel al unei femei normale în 3 ani?
  • Mamele înalte sunt mai predispuse să dea naștere unor gemeni? Cel puțin potrivit unui studiu realizat în anul 2006, de obstetricianul Dr. Gary Steinman, de la Long Island Jewish Medical Center.
  • Bebelușii își sustrag nutrienți din alimentele pe care le mâncați, înaintea voastră? Chiar dacă sari peste o masă, corpul tău va lua nutrienți de la tine pentru a menține fătul sănătos. Tocmai din acest motiv este recomandat să mănânci regulat și sănătos.
  • Poți să rămâi însărcinată când ești deja însărcinată? Această experiență ciudată a trăit-o o femeie din Arkansas care a purtat 2 copii cu două date diferite.
  • Cea mai tânără mamă din toate timpurile a fost descoperită ca fiind o fetiță de 5 ani, din Peru? Aceasta a dat naștere unui băiețel în anul 1939. Tatăl ei a dus-o la spital pentru că observase că ceva e în neregulă cu abdomenul ei, însă când a ajuns acolo a descoperit că aceasta era însărcinată în 7 luni.

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut