De ce să alegi Sibiul pentru o escapadă de weekend

Sibiul este unul dintre orașele mele preferate din țară. Ceea ce am simțit prima dată când am pășit în acest oraș medieval cu o istorie de peste 900 de ani, nu pot descrie în cuvinte. Pot doar să spun că m-a făcut să mă întorc iar și iar și iar și, oridecâte ori mă voi întoarce, nu cred că mă voi plictisi vreodată  de atmosfera culturală și istorică în care mă introduce acest oraș.

Ce să faci în Sibiu

Pe lângă faptul că Sibiul este gazda unor evenimente variate, desfășurate anual, acesta este ideal și dacă ești în căutare de relaxare și aer curat. Astfel, dacă optezi pentru o escapadă de weekend în acest oraș, nu trebuie să ratezi Parcul Sub Arini și Pădurea Dumbrava. Parcul este ideal pentru ieșirile cu familia, astfel că în sezonul cald veți putea savura răcoarea arborilor, în timp ce în sezonul rece vă puteți aventura la săniuș sau la o „bulgăreală” pe cinste. Pe lângă aceste elemente naturale, parcul întâmpină vizitatorii cu fel de fel de evenimente și activități recreative pentru cei mici, uneori chiar și proiecții în aer liber.

Parcul-Sub-Arini-300x208

Parcul-Sub-Arini

Dacă ai chef de o plimbare cu bicicleta, hai în Pădurea Dumbrava. Pe lângă pistele amenajate, aici veți putea face o vizită la Grădina Zoologică Sibiu. Aceasta a fost deschisă în anul 1929, fiind prima grădină zoologică din România. În prezent, aceasta adăpostește 207 animale și păsări ce aparțin a 52 de specii: maimuţe, urşi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguar, pume, mistreţi, lame, cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare, bivoli albi, ponei, piton reticulat, crocodil, fazani, papagali, păuni, porumbei.

Dacă ai ajuns în Pădurea Dumbrava, fă o vizită și la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. Acesta oferă vizitatorilor o imagine autentică a satului românesc, adăpostind numeroase monumente originale reprezentative.

După ce v-ați delectat în natură, puteți vizita și câteva monumente și instituții reprezentative pentru Sibiu. Un astfel de obiectiv turistic este Turnul Sfatului. Ajunși aici veți putea gusta puțin din istoria orașului, iar de la ultimul etaj al turnului vă puteți bucura de o priveliște impresionantă asupra orașului vechi.

Alte obiective turistice care nu trebuie ratate sunt Muzeul Brukenthal, Podul Minciunilor, Zidurile și Turnurile de Apărare. La doar 32 de km de Sibiu se află Stațiunea Păltiniș unde poți ajunge cu un autobuz special din Sibiu, care urmează traseul: GARĂ – CONSTITUȚIEI – B-UL COPOSU – PIAȚA UNIRII – CALEA DUMBRĂVII – RĂȘINARI – CURMĂTURA – PĂLTINIȘ.

Vedere-spre-Piața-Mică

Vedere-spre-Piața-Mică

Dacă sunteți dornici de aventură, în superba zonă a Păltinișului, veți putea trăi o experiență unică în parcul de aventură Arka Park.

Experiența gastronomică

Bucătăria tradițională din această parte a țării are influențe germane și maghiare, motiv pentru care experiența culinară trăită aici va fi una cu totul și cu totul deosebită. Astfel, bucatele pe care le poți încerca aici sunt diverse: de la sărmăluțele și mămăliga din Mărginime, până la hencleș și gulaș. Mai mult, Sibiul se pregătește pentru titulatura de Capitală Gastronomică a Europei în 2019, astfel că, indiferent de alegerea făcută, sigur nu veți fi dezamăgiți.

Unde ne cazăm la Sibiu

Acest oraș oferă vizitatorului o experiență completă, astfel că și posibilitățile de cazare vor fi pe placul tău, gama fiind variată. Mai mult, majoritatea pensiunilor din zonă țin cont de nevoile turiștilor, indiferent de vârstă, oferind acestora numeroase facilități. Printre cele mai întâlnite se numără serviciul de închiriere biciclete, loc de joacă pentru copii, posibilitatea de a face grătar în curte, vânzare produse locale sau existența unui foișor sau terase în curte.

Piața-Țărănească-din-Piața-mare

Piața-Țărănească-din-Piața-mare

Dup cum observi, dacă alegi Sibiul pentru o escapadă de weekend cu familia, posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt diverse, indiferent de vârstă. Astfel, indiferent că preferați relaxare, aer curat sau aventură, în zona Sibiului le găsiți pe toate.

Sursă Foto: www.turism.sibiu.ro

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut