Top 5 destinații „hot” de vacanță pentru perioada rece

Chiar dacă sezonul rece bate la ușă, nu e prea târziu pentru o vacanță cu mult soare, în care să ne bucurăm de temperaturile ridicate din termometre. Tot ce trebuie să facem este să alegem destinația potrivită.

În acest sens, uite câteva destinații exotice în care să petreci o vacanță de neuitat alături de familia ta.

Maroc

Maroc

  • Maroc poate fi o alegere reușită. Aici iernile sunt calde, cu temperaturi de circa 20 de grade Celsius, iar plajele sunt lungi, cu nisip fin. Călătorind în acest loc, vei simți gustul exotic, iar copiii nu se vor plictisi pentru că activitățile vor fi variate și inedite. De la lecții de surf în Taghazout, până la plimbări printre dunele de nisip sau dormit sub cerul liber în Sahara, toate vă vor impresiona. Mai mult, veți descoperi cultura musulmană, precum și lucrul manual realizat de numeroși meșteșugari.
  • Pentru mai multe detalii, poți intra pe visitmorocco.com.
Seychelles

Seychelles

  • Seychelles este o țară insulară, formată din 115 insule, din oceanul Indian. Cu plaje absolut uimitoare, recife și junglă (inclusiv ceea ce se pretinde a fi originală Grădină a Edenului), Seychelles este o alegere ideală dacă ești în căutare de activități diverse, precum scufundări, snorkeling sau plimbări. Temperatura medie de aici este de 28 de grade Celsius, iar soarele strălucește până la 6-7 ore în fiecare zi. Cele mai potrivite insule pentru familii sunt Praslin, Desroches și Mahé.
  • Pentru mai multe informații, accesează seychelles.travel.

 

Cuba

Cuba

  • Cuba te întâmpină cu temperaturi constante de 26-27 de grade Celsius în timpul iernii și mult, mult soare. Și dacă mai ții cont de plajele idilice și mările calde, nu are cum să nu-ți placă această destinație. Și să nu mai vorbim de cultură, care te va fascina cu siguranță. Lagunele și peșterile deschise vă vor impresiona de asemenea.
  • Dacă te-a convins această destinație, visitcuba.com îți oferă mai multe detalii în acest sens.

 

Insulele Canare

Insulele Canare

  • Insulele Canare te întâmpină cu temperaturi ceva mai domolite, în jur de 20 de grade Celsius. Totodată, aici există și șanse mici de brize și puțină ploaie în timpul iernii. Variantele de cazare sunt variate, hotelurile oferindu-ți un bun raport calitate-serviciu, acestea beneficiind de asemenea de cluburi pentru copii, în care aceștia pot desfășura diverse activități. Mai mult, îți recomandăm să-ți eliberezi spiritul aventurier și să explorezi fauna sălbatică din această zonă.
  • Mai multe informații pe spain.info.

 

Maldive

Maldive

  • Dacă îți dorești să simți cu adevărat puterea razelor solare, Maldive este ceea ce cauți. Aici sunt temperaturi în jur de 30 de grade Celsius și poți practica o mulțime de sporturi de apă. Mai mult, insula vă oferă numeroase posibilități de petrecere a timpului liber, potrivite pentru toată familia, indiferent de vârstă: de la plimbări cu bărcile cu podele din sticlă, până la surfing sau scufundări.
  • Detalii suplimentare pe www.visitmaldives.com.

Deja ți-ai planificat vacanța pentru această iarnă? Pentru ce destinații exotice ai optat?

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut