Vacanță cu familia în Delta Dunării

Vara mai mult ca oricând ne dorim să evadăm din agitația asta cotidiană și să vizităm cât mai multe locuri inedite în care timpul să stea în loc dacă s-ar putea… Să fim într-o zonă cu un peisaj de vis, alături de persoanele dragi nouă, și să dureze acel moment o eternitate. Timpul nu va sta niciodată în loc, nu te amăgi! Însă e suficient să simți, să pară acest lucru. Iar o destinație de relaxare în care te vei bucura de această senzație este Delta Dunării.

Da, știu! Dacă n-ai ajuns încă acolo vei izbucni și îmi vei spune că sunt mulți țânțari, că nu ai un spital în zonă în caz că cel mic va cădea sau se va îmbolnăvi, bla, bla, bla… Crede-mă, lucrurile nu stau deloc așa! Într-adevăr, există țânțari, însă ei abundă doar în locurile cu multă vegetație și nelocuite. Privind serviciile medicale, există personal specializat la unele hoteluri, puncte medicale în diferite sate, ambulanță de asemenea. Și în plus, e semnal la telefon. Așa că ești acoperită și nu există vreun motiv pe care să îl invoci ca să spui NU unei vacanței în Delta Dunării. Chiar dacă îți iei și prichindelul, nu vei regreta o clipă alegerea.

O experiență în mijlocul naturii va fi o adevărată terapie pentru suflet, indiferent de vârstă. Diversitatea vegetației, a păsărilor, insectelor, într-un cuvânt a tot ceea ce formează mediul înconjurător îl va fascina pe cel mic. Mai mult, acest peisaj cu totul nou îl va îmbia la explorare, hrănindu-i setea de cunoaștere.

Delta Dunării (2)

Delta Dunării (2)

Plimbările cu barca sunt, de asemenea, benefice. Acolo, în mijlocul naturii, poți avea discuții interesante cu piticul tău. De la ce înseamnă pescuitul și ce pești se găsesc în zonă, până la cele mai fine detalii despre un nufăr sau o pasăre care tocmai și-a luat zborul.

Mâncarea reprezintă un alt punct forte al acestei zone. Indiferent de locul unde decizi să savurezi o masă sănătoasă, preparatele vor fi proaspete și delicioase. Mai ales dacă optezi pentru specialitățile pe bază de pește. Doar suntem în Deltă, nu?

Astfel, câteva zile în această oază de liniște vor fi binevenite pentru tine și familia ta. Timpul va fi pentru și despre voi. Relaxare, jocuri împreună, aventură și expediții explorative sunt principalele caracteristici ale une vacanțe în Deltă.

Pentru a fi siguri că piticul tău nu se va plictisi în nicio zi, am găsit și câteva hoteluri/pensiuni care dispun de numeroase atracții pentru cei mici. Complex Cormoran, Casa Pescarilor, Pensiunea Sharaiman sau Pensiunea Inima Deltei sunt doar câteva dintre ele.

Delta Dunării (3)

Delta Dunării (3)

Privind pregătirile pentru un concediu în Delta Dunării, acestea nu sunt deloc prea diferite, față de cele pentru orice altă vacanță. Dat fiind că pleci și cu cel mic, trebuie să ai săculețul cu medicamente la tine. Pentru răceală, durere sau diverse alergii specifice copiilor. Pentru că nu știi sigur cum va fi vremea, îți recomandăm să pui și hăinuțe mai groase pentru copil. Chiar dacă suntem în toiul verii, niciodată nu se știe. Pune și o loțiune împotriva țânțarilor! Ca în orice loc situat pe malul unei ape, aceste mici vietăți îți vor deranja puțin existența, însă nu exagerat. Nu e cazul să te sperii. O cremă de protecție solară va fi binevenită, indiferent că stați sau nu la bronzat. Dat fiind că plecați la să explorați și să descoperiți peisaje mirifice,este bine să fiți protejați împotriva arsurilor sau insolațiilor solare. A, și nu uita aparatul foto! Sigur vei descoperi peisaje pe care ai vrea să le păstrezi pe viață!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut