Acorns Nursery

Amplasată în sectorul 2 al capitalei, Acorns Nursery are o experiență de circa 10 ani în domeniul educativ, reprezentând în prezent una dintre cele mai performante grădinițe britanice particulare din București.

Prin activitatea desfășurată, Acorns Nursery contribuie la formarea copiilor, la conturarea personalității acestora, reușind să îi pregătească pe cei mici pentru integrarea în societatea actuală.

Încă de la înființarea sa în anul 2004, grădinița s-a poziționat ca o alternativă la educația existentă la acel moment în România. Alternativa presupunea o activitate desfășurată exclusiv în limba engleză, fiind bazată pe curriculă britanică. În centrul acestei programe educative este situat copilul și nevoile sale.

Doi ani mai târziu, centrul educativ își extinde activitatea, deschizând prima creșă particulară din România – Baby Acorns. Aceasta oferă servicii de îngrijire și educație a copiilor cu vârsta până-n 3 ani, având la bază programă britanică și oferind un procentaj de 1 educator la 4 copii.

Începând cu anul 2011, portofoliul Acorns se extinde, fiind deschis Acorns Training Centre. Acesta presupune susținerea tinerilor părinți și a bebelușilor acestora cu informație optimă privind îngrijirea și educația copiilor mici. Mai mult, Acorns Training Centre urmărește acordarea de sprijin tuturor educatorilor din țară care activează în învățământul de stat și privat, în vederea optimizării experienței educaționale prin centrarea pe nevoile copilului.

În prezent, Acorns Nursery funcționează într-o clădire nouă, spațioasă în care copiii sunt întâmpinați într-un mediu primitor, amenajat adecvat stimulării potențialului fiecăruia dintre cei mici.

Detalii suplimentare despre activitatea acestui centru educativ sunt disponibile AICI.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut