Just 4 Kids

Grădinițele „Just 4 Kids”

Grădinițele „Just 4 Kids” desfășoară o mulțime de activități, vizând adaptarea și integrarea copiilor într-un mediu, în contextul societății actuale, dar și viitoare. Activitățile desfășurate în grădinițe țin cont de gradul de cunoaștere al preșcolarilor, de experiența lor, la acestea adăugându-se treptat elemente de noutate, menite să stârnească interesul și curiozitatea celor mici.

Programa grădinițelor Just 4 Kids are în vedere investiția în inteligență, încurajarea creativității și capacitatea de inovare a piticilor, aceștia reprezentând 3 piloni importanți în cadrul societății actuale extrem de complexe.

Activitățile educative, opționale, dar și recreative se desfășoară după metode moderne, inedite, acestea fiind constant centrate pe dezvoltarea copilului. Metodele cel mai des utilizate în aces sens includ brainstorming, turul galeriei, ciorchinele, metoda pălăriilor gânditoare și multe altele. Domeniile de cunoaștere cărora aparțin aceste activități instructiv-educative sunt diverse, acestea vizând o dezvoltare completă și complexă a copiilor. Printre acestea se numără domeniul limbă și comunicare, domeniul știință, domeniul estetic și creativ, domeniul psihometric și domeniul om și societate.

Pe lângă un corp didactic specializat și responsabil, selectat cu atenție, Just 4 Kids deține numeroase parteneriate educaționale prin intermediul cărora copiii vor interacționa mai mult și își vor lărgi orizontul de cunoaștere. O vizită la unitatea de pompieri, la o redacție sau la lotul național de gimnastică, toate sunt activități în afară clasei ce permit copiilor să vadă lumea exact așa cum este.

Alte activități marca Just 4 Kids sunt excursiile tematice, taberele de vară sau cele de iarnă, organizate atât în țară, cât și în străinătate. Toate acestea au tentă educațională, însă, cu siguranță, se vor transforma în frumoase amintiri pentru cei mici.

Aceste grădinițe duc tradiția mai departe prin desfășurarea periodică a numeroaselor evenimente:  Festivalul Toamnei, Carnavalul costumelor de Halloween, Serbarea de Vară, Serbarea de Crăciun, „Dăruim de Crăciun” (vizitarea Centrelor de plasament, împreună cu preșcolarii), 1 Iunie, Ziua Copiilor Activi (concurs cu copii și cu parinții acestora în Parcul Tineretului), Vernisaj pentru ziua mamei de 8 Martie.

Grădinițele desfășoară o comunicare eficientă cu părinții, aceștia având rol de parteneri și îndrumători ai propriilor copii.

 

 

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut