Consiliere psihologică

Consiliere psihologică

Consiliere psihologică

Consiliere psihologică: Ludotech invită psihologul Raluca Mihai începând cu 1 martie, iar ulterior, în fiecare marți, pentru programări legate!

*Consiliere individuală pentru adulți, adolescenți, copii – 120 lei (50 min)
*Consiliere și terapie de cuplu – 150 lei (90 min)
*Consiliere și terapie de familie – 120 lei (50 min)
*Consiliere pre- și post-natală – 120 lei (50 min)
*Consiliere individuală pe teme psihoeducationale (parenting) – 120 lei (50 min)

Vă puteți programa pentru ședințe individuale între orele 12:00-15:30, pe adresa de mail: contact@ludotech.ro

Raluca Mihai – psiholog, psihopedagog, trainer, consultant, mama
https://sacrestemfrumos.wixsite.com/sacrestemfrumos
https://www.facebook.com/sacrestemfrumos/

„Am ales psihologia din pasiune și dorința de a ajuta oamenii.

În timp, am învățat că cel mai de preț ajutor pe care îl poți oferi este acela de a-l sprijini pe celălalt pentru a-și descoperi propria cale, propriile resurse de a face față provocărilor vieții și de a da un sens întâmplărilor din viața sa.

Cu timpul și mai ales după ce am devenit mamă, atenția mea s-a îndreptat foarte mult către noțiunea și conceptul de familie, cu tot ce presupune ea. Văd familia ca fiind temelia pe care viața unui individ se construiește, iar relațiile dintre membrii familiei, dinamica dintre ei, rolurile pe care fiecare și le asumă în acest cadru, cât și felul în care fiecare se simte acolo, reprezintă precursorii deciziilor majore din viața fiecăruia.

În același timp, ultmii ani mi-au adus o mai mare implicare în procesul educațional dedicat copiilor și famiilor acestora. Cred cu tărie că procesul de cunoaștere și învățare poate fi unul extrem de recompensator și fascinant, fără a fi ușor. Cred că acești copii merită să li se ofere șansa de a privi și descoperi lumea cu multă curiozitate și sete de cunoaștere, de a se descoperi pe sine în raport cu aceste procese și în relație cu ceilalți, de a porni în viață cu o atitudine deschisă și curioasă față de tot ce este nou și numai bun de explorat. De asemenea, o mare parte din susținere este nevoie să meargă și către părinți, care, pe de o parte, se confruntă cu propriile lor probleme și provocări personale, pe de altă parte încearcă să își definească ce înseamnă a fi părinte și să înglobeze asta în viața lor. Acesta și motivul pentru care atenția mea se îndreaptă către întreg sistemul familial, nu doar către părinte sau doar către copil.

Cui se adresează aceste servicii:
• Persoanelor care doresc să se cunoască mai bine
• Persoanelor care traversează o situație dificilă și încărcată emoțional (despărțire/divorț, despresie, depresie postnatală, boală, pierderea jobului etc)
• Persoanelor care doresc să facă o schimbare specifică de comportament sau o schimbare mai mare în viața lor (o schimbare de carieră sau de job, de domiciliu, a stilului de viață etc)
• Viitorilor și proaspeților părinți care au nevoie de suport pentru a găși resurse în a gestiona multiplele schimbări care apar o dată cu sosirea pe lume a unui copil
• Părinților care își doresc să își înțeleagă mai bine copilul și să creeze cu el o relație bazată pe respect, iubire necondiționată și înțelegere
• Cuplurilor care simt că au ajuns într-un impas în relația lor și nu știu cum să procedeze mai departe
• Oricărei persoane care simte că ceva din viață să nu merge așa cum și-ar dori și care are nevoie să fie ascultată, acceptată și înțeleasă.”

0 Comentarii

Adauga un comentariu


KidsOut