Cursuri de antrenarea Atenţiei şi Memoriei

Cursuri de antrenarea Atenţiei şi Memoriei

Cursuri de antrenarea Atenţiei şi Memoriei

Scopul principal al participării copiilor în cadrul lecţiilor de educaţie timpurie „Future Learning for Kids” este formarea şi dezvoltarea interesului şi a plăcerii de a învăţa a copiilor preşcolari prin intermediul temelor de discuţii interesante şi captivante, a jocurilor individuale şi a experimentelor de grup.

Cum se desfăşoară lecţiile de „Atenţie şi Memorie”?

Modulul este prezentat prin intermediul exerciţiilor şi a jocurilor a căror dificultate este sporită gradual atât în cadrul aceloraşi lecţii, cât şi de la curs la curs. Atenţia şi concentrarea sunt abilităţi foarte importante pentru primii anii de şcoală, dar nu numai, şi care trebuie exersate din timp şi în mod constant pentru a antrena mintea copilului în direcţia potrivită. Pe de altă parte, exerciţiile din a doua parte a modulului antrenează mintea pentru a stimula şi îmbunătăţi memoria pe termen scurt, cât şi memoria de lungă durata.

Beneficiile participării copiilor în cadrul modului „Atenţie şi memorie”?:

Prin participarea copiilor în cadrul lecţiilor de „Atenţie şi memorie”, urmărim formarea şi dezvoltarea următoarelor abilităţi, trăsături de caracter şi personalitate:

  • Autocontrolul
  • Capacitatea de concentrare
  • Curajul de a lua decizii
  • Îmbunătăţirea potenţialului intelectual
  • Antrenarea memoriei
  • Răbdarea
[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu


KidsOut

KidsOut