Mama Time Out, ediția a 5-a

Mama Time Out, ediția a 5-a

Mama Time Out, ediția a 5-a

Mama Time Out, ediția a 5-a: Avem impresia că doar cei care câștigă sume colosale de bani pot spune ”banii nu sunt o problemă pentru mine”, că doar ei sunt îndreptățiți să nu se plângă. În realitate, indiferent de câștiguri, ne putem gestiona banii așa încât să nu rămânem fără ei la jumătatea lunii.

Doar că avem nevoie să știm cum. Avem nevoie să aflăm ce reprezintă banii pentru noi, să mergem în trecutul nostru, în copilărie, în famila noastră de bază. Să căutăm acolo și să vedem ce modele am avut și ce idei despre bani ne-au transmis părinții noștri, despre valoarea banilor și semnificația lor. V-au spus părinții vreodată că doar hoții au bani și deci e imoral să îți permiți lucruri? Sau că nu meritați să primiți lucruri de valoare? Aflați că toate acestea vă influențează modul cum trăți acum și ce transmiteți mai departe copiilor voștri. Aflați că nu e greu să câștigăm bani, e greu să îi păstrăm. E greu să îi gestionăm. E greu să ne bucurăm de ei.

Joi, 15 februarie, ne dăm întâlnire din nou toate la o nouă ediție Mama Time Out, a 5-a deja. Tema este chiar aceasta: Cum facem trecerea de la ”nu am niciodată bani” la ”banii nu sunt o problemă pentru mine”.

Gazda evenimentului este aceeași: Biblioteca Metropolitană Ion Creangă, din str. Christian Tell nr. 10.
Trainer: Anamaria Ciuhuța, fondatoarea www.financialparenting.eu, cu o experiență de peste 19 ani în sistemul bancar și peste 10 ani de training. Prin intermediul site-ului, a paginii de Facebook, al articolelor, atelierelor si cursurilor, Anamaria își dorește să crească gradul de informare al părinților referitor la necesitatea educației financiare a copiilor. Pentru aceasta însă părinții au nevoie ei înșiși de o educație în acest sens. Vă invit să citiți acest interviu, ca să vedeți cum putem aborda educația financiară a copiilor, dacă vrem ca aceștia să devină independenți financiar și cu probleme cât mai puține, când vor fi adulți.
”Nu am bani” nu va mai fi o expresie folosită de voi
Dintre subiectele pe care le vom aborda în cadrul evenimentului:
Nu am niciodata bani. Știu de ce?
Blocaje în obținerea banilor
Blocaje in păstrarea banilor
Care este situatia in realitate?
Ce trebuie sa fac?
Banii mai sunt o problema pentru mine? Intrebari și răspunsuri

ÎNSCRIEREA SE FACE DOAR PE BAZA COMPLETĂRII FORMULARULUI DE MAI JOS.
În formular, puteți oferi feedback pentru edițiile trecute și idei pentru edițiile viitoare.

Participarea la eveniment este gratuită, dar au acces în sală doar persoanele care au efectuat înscrierea înainte, pe link.

Despre conceptul Mama Time Out
Mama Time Out este un proiect florinabadea.ro și Health Connections și este dedicat femeilor din comunitatea blogului. În fiecare lună vom dezbate o temă diferită și vom avea câte un alt invitat.
Puteți propune teme pentru edițiile viitoare, în formularul de înscriere.

0 Comentarii

Adauga un comentariu


KidsOut