Spectacol Magia Curajului la Ludotech

Spectacol Magia Curajului la Ludotech

Spectacol Magia Curajului la Ludotech

Spectacol Magia Curajului la Ludotech: Vă invităm la un spectacol interactiv de inteligență emoțională ”Magia Curajului” alaturi de Micile Emotii Mari

Data: 24 februarie
Ora: 16:00-16:50
Maxim: 10 familii ( parinte+copil )
Vârste recomandate: 3-9 ani
Se poate participa alături de un părinte însoțitor.
Înscrierile se fac pe adresa: contact@ludotech.ro

COSTURI: 
*50 ron ( adult+copil)
* Cel de-al doilea copil al familiei (sau al doilea adult insotitor) are reducere 50%.

Ce vă propunem?
„Magia Curajului” este un spectacol educativ extraordinar prin care copiii își antrenează Inteligența Emoțională – abilitățile cheie pentru reușita în viață – călătorind prin lumea spectaculoasă a magiei, dar și cu ajutorul amuzamentului, interactivității și a artei în toata splendoarea sa.

Atât la nivel simbolic, cât și fizic, copiii și părinții primesc cadouri plăcute și valoroase – pe care le pot folosi și acasă – pentru a-i ajuta în drumul lor spre antrenarea superputerilor inteligenței socio-emoționale.

Spectacolul este un proiect original, inițiat de asociația Micile Emotii Mari și face parte din proiectul mai amplu Via Happiness – cu scopul de a ajuta copiii din centre de plasament și din spitale să își dezvolte Inteligența Emoțională și să se conecteze cu natura și cu lumea lor interioară prin filme în VR (realitate virtuală), animații, cărți audio, tipărite, dar și interactive.

Descriere detaliată
Îi invităm pe copii, dar și pe părinții cu inimă de copil 😊, să învețe cu plăcere despre emoții și lumea interioară într-un format original interactiv care combină: teatrul, magia, dronele zburătoare, personajele animate, efectele vizuale, sunetele magice, muzica și o minunată scenă miniaturală de teatru – unică în lume.

Miri, creatura cu fălcuțe, din Imaginaria, vrea să cunoască adevăratele superputeri ale oamenilor – emoțiile, rațiunea, valorile și darurile lor minunate – toate prezente în uimitoarele lor lumi interioare!

Printr-o suprinzătoare răsturnare de situație, aflăm că … Ursuleț Râzescu și-a pierdut zâmbetul. Astfel, pornim călătoria pentru a-l ajuta pe ursuleț să și-l recapete.

Miza este și mai mare pentru că doar după ce ursulețul își va recăpăta zâmbetul vom putea zbura cu drona care le place atât de mult copiilor.

Se anunță o întreagă aventură în care explorăm lumi magice alături de Miri, întâlnind Frica și Curajul.

Ca în orice poveste cu magicieni, poțiunile fermecate ne vor ajuta, chiar și atunci când ne așteptăm mai puțin. Aflăm și cum ele pot fi găsite în fiecare lume interioară – și puse la treabă când avem nevoie!

Magicianul povestitor ne ajută să explorăm firul magic al poveștii, folosindu-se de vocea sa caldă și de o întreagă colecție de trucuri, jocuri și efecte multimedia care cuceresc audiența.

La final, ca prin magie, vom trimite unele frici în vacanță și ne vom juca puțin cu emoțiile.

Ce obțin copiii și părinții? 

• Se simt bine și râd cu poftă

• Învață practic și cu plăcere despre empatie, emoții și lumea interioară

• Fac primii pași în gestionarea și recunoașterea fricii și a celorlalte emoții

• Antrenează curajul pe pași – o metodă eficientă și sănătoasă pe termen lung

• Se distrează, socializează și colaborează cu ceilalți copii

• Primesc cadou o minunată poveste imprimată care îi ajută să își antreneze curajul oricând, acasă sau oriunde s-ar afla

• Primesc cadou un minunat audiobook al cărții „Miracol în Lumea Emoțiilor”, foarte apreciat de copii și părinți

Avem o surpriză dulce pentru participanții la spectacol!

Atelierul de BoBo ne aduce dulciuri raw vegan pentru a descoperi împreună delicatese gustoase și sănătoase în același timp ❤.

*vă invităm să ne transmiteți pe mail, în momentul înscrierii, dacă există eventuale alergii sau intoleranțe alimentare.
**produsele aflate la degustare sunt autorizate si certificate.

Să ne răsfățăm alături de o mama antreprenoare, Laura Tofan!

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu


KidsOut

KidsOut