Grădinița Panda Cluj

Grădinița particulară Panda din Cluj-Napoca este o grădiniță cu program prelungit și își desfășoară activitatea în limba germană sau engleză.

Privind sediul grădiniței, acesta este o clădire nouă, dotată în conformitate cu standardele europene. Mai mult, instituția dispune de sisteme de supraveghere video, conectate la internet, astfel că vă veți putea vedea piticii oricând doriți.

Grupele de copii sunt organizate în funcție de vârstă și conțin între 15 și 18 copii, pentru intevalul de vârstă 3-6 ani și 12 copii, în cazul vârstei mai mici de 3 ani.

Mâncarea servită copiilor este preparată de o firmă de catering care respectă cu strictețe normele europene de igienă, iar meniul este realizat în colaborare cu un medic nutriționist.

Privind oferta educațională, grădinița Panda mizează pe însușirea unei limbi străine, dezvoltarea limbajului prin intermediul activităților desfășurate zilnic, dezvoltarea psiho-motrică și a competențelor sociale ale copiilor.

Mai mult, în cadrul orelor de sport, muzică, pictură și integrare senzorială, copiii își vor descoperi și dezvolta abilitățile speciale.

Cei mici pot desfășura și activități opționale cu profesori de specialitate, oferta fiind variată: dans modern, arte marțiale, arte plastice, pian, înot, șah, schi ș.a.

Pentru mai multe detalii despre serviciile oferite de centrul educativ Panda, intrați AICI.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut