Hainele neadecvate la adolescenți

Perioada adolescentină și pre-adolescentină este caracterizată prin dorința de remarcare, de testare de noi experiențe și, mai ales, prin dorința de a fi diferit.

Una dintre metodele prin care adolescenții își definesc individualitatea este stilul vestimentar. Acum este momentul în care copiii trec de la o extremă la alta sau fac alegeri excentrice, toate acestea din dorința de a se descoperi pe sine, de a afla cine sunt.

Moda nu este nici ea cel mai bun prieten al părinților, astfel că magazinele ne pun la dispoziție o gamă variată de haine. De la bluze transparente, decoltate și scurte, până la blugi rupți cu talie joasă sau fuste prea scurte sau mulate.

În aceste condiții este destul de greu să gestionezi alegerile copilului, să-l faci să reziste tentațiilor vestimentare din magazine. Așadar, nu este exclus să te trezești într-o dimineață și să o vezi pe fiica ta într-o pereche de blugi rupți de sus până jos, un top strâmt deasupra buricului și un machiaj strident, spunându-ți că e gata de școală. Asta poate fi o variantă.

Pe vremea când eram eu în liceu, erau la mare căutare tocurile și blugii cu talie extrem de joasă. Ce conta că îți frângeai picioarele când mergeai sau că ți se vedeau chiloții din pantaloni atunci când stăteai în bancă? Dacă așa erai cool și ieșeai în evidență, restul nu mai conta. O părere total greșită. Dar ce să-i faci? Așa e adolescența. Când ne uităm în spate ne minunăm și noi de ce alegeri neinspirate făceam.

Cum să gestionezi problema hainelor neadecvate în cazul copilului

Oricât de mult ne-ar intriga sau chiar „oripila” alegerile adolescenților în materie de haine, este esențial să nu le interzicem achizționarea acestora. Așadar, să nu îți vină vreo idee să îi cumperi tu haine în locul său, pentru că nu vei reuși decât să-l ambiționezi și mai tare pe copil să poarte ceea ce dorește.

Este important să fim atenți la gusturile adolescentine ale copiilor noștri, însă la fel de important este să știm cum să le modelăm, nu să încercăm să le interzicem. Astfel, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-l înveți pe copil să poarte haine adecvate pentru locul în care merge. În momentul în care ajungeți la cumpărărturi și îți arată o haină, înainte de a o cumpăra, stabiliți unde poate fi purtată. La școală? În parc cu prietenii? Sau la un eveniment monden, să zicem.

Mai mult decât atât, dacă fata ta își ia o bluză neadecvată la școală, ai grijă la modul în care îi arăți acest lucru. Nu îi interzice, trimițând-o de urgență în cameră să se schimbe. Explică-i că tu înțelegi de ce s-a îmbrăcat în acea bluză, că îi vine foarte bine, dar că nu e potrivită pentru școală. Școala este un mediu profesional care cere un anumit dress code atât din partea profesorilor, cât și al copiilor. Roag-o frumos să se schimbe, spunându-i că ești convinsă că va găsi în garderoba sa o bluză la fel de frumoasă, dar care să se și potrivească mediului în care merge.

Privind cazul fetelor adolescente, așa cum deja am menționat, o tentație mare este și machiajul. Din nou, interzisul nu își are rostul, pentru că se va machia pe ascuns, crede-mă. Un lucru util pe care îl poți face, este să o iei de mânuță și să o duci la un curs de machiaj. Acolo va învăța cum să se machieze, ce culori i se potrivesc și ce machiaj este adecvat în funcție de ocazie. Făcând acest lucru, vei avea siguranța că fiica ta nu se va mai machia pe ascuns și, mai mult decât atât, că nu va arăta ca o paiață atunci când face acest lucru.

Același lucru se întâmplă și cu oja. Explică-i că la școală este adecvată o manichiură discretă, în nuanțe nud, în timp ce în vacanțe își poate face și unghii colorate.

Hainele și excesul achiziționării acestora

Privind frecvența cu care decizi să cumperi haine copilului tău, recomandăm să stabiliți și aici niște reguli. Chiar dacă dorința de a avea cât mai multe haine, în ton cu ultimele trenduri, este extrem de ispititoare, uneori chiar și pentru noi, ar trebui să ne temperăm în acest sens.

Așadar, discută cu copilul tău, și stabiliți niște termeni. Poți, de exemplu, să îi aloci o anumită sumă pentru haine, pe sezon sau, la fel de bine, poți să îi spui câte piese vestimentare îi cumperi într-o anumită perioadă. De exemplu, înainte de a merge la shopping, prioritizezi lucrurile de care copilul are în principal nevoie, și le cumpărați doar pe acelea.

Bine, bine, dar cum rămâne cu stilul lui atunci, cu dorința de a fi la modă, de a ieși din tipare? Destul de simplu. Cred că ai auzit că hainele pot fi reinventate. Mai ales dacă fiica sau tânărul tău adolescent sunt dornici de afirmare, o astfel de soluție poate fi pe placul său.

În ceea ce mă privește, aplicam la astfel de soluții în adolescență. Nu de puține ori mi-am cumpărat paiete pe care le aplicam pe fustițe, năsturei pe care îi coseam pe vestuțe, insigne cu anumite mesaje pe care le aplicam pe blugi sau la rucsac. Mi se părea că toate acestea mă ajută să îmi definesc stilul, făcându-mi hainele speciale.

Încă un lucru pe care adoram să-l fac, era să dau iama în dulapul mamei. Nu cel de atunci, ci acela de când era și ea de vârsta mea. Eram fascinată când găseam câte o piesă pe care să o integrez în ținuta mea. O consideram mai prețioasă decât orice altă haină cumpărată din magazin. Poți încerca! E posibil să îi surâdă ideea și fiicei tale.

Din punctul meu de vedere, afirmarea copilului prin stilul vestimentar nu trebuie estompată, ci doar modelată. Totul ține de adecvare, de modul de a purta o anumită ținută în contextul potrivit. Și aici trebuie să intervii tu. Cu sfaturi, nu cu impuneri!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut