Joaca cu bebelușul

Încă de la naștere, bebelușii simt nevoia de a se juca și de a primi atenție. Nu vă gândiți că este prea mic și nu înțelege, joaca cu bebelușul este un factor important în dezvoltarea sa. Iată de ce!

Joaca cu bebelușul poate crea și consolida simpatia voastră, comunicarea și atașamentul reciproc, care vor dura toată viața voastră și a copilului. Magia povestioarelor, a cântecelelor și a jocurilor îmbogățesc universul tuturor bebelușilor, fie că este vorba despre cei mici sau de copiii de vârstă preșcolară. Copilașul vostru își va aminti pentru mult timp despre o mică atenție pe care i-ați oferit-o sau despre un moment de bucurie. A ști de-a ce și cum să te joci poate reprezenta o experiență nouă pentru numeroși părinți.

Importanța jocului

Jocul îndeplinește un rol la copil: favorizează dezvoltarea abilităților sale fizice, intelectuale, afective și sociale. Este de asemenea un factor important în formarea identității și a personalității sale.

De la naștere, bebelușul este pregătit să se joace în felul său, care pare simplu pentru început. Pe durata primelor luni de viață, se servește de simțurile sale pentru a se juca și pentru a învăța. Așadar, stimulându-i dezvoltarea simțurilor, îi favorizați dezvoltarea sa intelectuală. Bebelușii se stimulează ei înșiși jucându-se cu mâinile și cu picioarele. Totodată, nimic nu poate înlocui contactul uman și atenția pe care un micuț o primește atunci când se joacă cu alte persoane. Chiar și nou-născuții au nevoie de acest tip de atenție.

Centrul de interes al bebelușilor

Dacă vă întrebați ce să faceți cu cel mic, amintiți-vă că bebelușii:

  • Dovedesc interes pentru fețe și pentru obiecte.
  • Le place să fie alături de un adult; le plac sunetul vocii lor și vizualizarea propriei fețe. Chiar dacă sunteți la telefon, puteți așeza bebelușul lângă voi, într-un leagăn sau într-un scaun pentru copii, și să îl mângâiați sau să îl atingeți.
  • Le place să fie purtați cam peste tot atunci când se trezesc. Puteți ține bebelușul cu voi ajutându-vă de o eșarfă pentru purtat, în timp ce voi vă ocupați de alte sarcini simple în casă. Acest lucru îl va distrage și va aprecia senzația de mișcare și ritmul mișcării.
  • Le place să fie întinși pe spate și să privească lucruri interesante. Este ideal să amenajați spații unde voi și bebelușul să puteți petrece o bună parte din zi. Aceste spații trebuie să furnizeze atracții și să îl țină ocupat pe acesta, atrăgându-i atenția. Aranjați obiectele astfel încât să fie în câmpul său vizual.
  • Apreciază lucrurile în mișcare: acestea constituie o sursă de distracție, cât și o experiență stimulantă.
  • Reacționează la cântec în orice moment al stării lor de trezire. Le place să audă voci familiare pe durata întregii zile; acest lucru îi liniștește.
  • Reacționează la o gamă de sunete diferite: sunt stimulați de zornăitori, de jucării care chițăie, de cutii muzicale și de alte jucării de acest gen. Reacționează chiar și la zgomotele casnice, cum ar fi cursul apei, soneriile sau chiar sunetul scos de un mixer.

Fiți atenți, totodată, să nu stimulați prea mult bebelușul. Are nevoie și de momente de calm. Dacă îi prezentați o jucărie și el și-o scapă pe cap, spre exemplu, acest lucru semnifică faptul că a fost stimulat destul pentru moment.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut