Moduri jucăușe prin care să-l înveți pe copil bunele maniere

Oricât ar evolua și oricât de deschisă ar deveni lumea în care trăim, regulile de conduită chiar contează și ne ajută să ne facem mai plăcuți, indiferent de vârstă.

Astfel, în ciuda ideilor năstrușnice care ar putea încolți în capul copiilor, manierele nu sunt doar niște comportamente pe care părinții le cer așa, aiurea, de la copii, fără să aibă vreun folos. Bunele maniere ne învață să tratăm cu respect persoanele din jurul nostru, exact așa cum ne-am dori și noi să fim tratați la rândul nostru.

Dacă îți dorești să-l înveți pe cel mic importanța bunelor maniere, iată câteva moduri jucăușe, care îți vor face sarcina mai ușoară!

  • Salutări grațioase

Când vine vorba de contactul cu noi persoane, părinții sunt cam indeciși: ba spun copiilor să nu vorbească cu persoane străine, ba îi stimulează să vorbească cu persoane noi și să își facă mai mulți prieteni. Săracii copii, sigur sunt bulversați!

În ciuda acestor sfaturi pe care le dăm, este important să ținem cont, la rândul nostru, că și copiii fac o mulțime de impresii, atunci când intră în contact cu diferite persoane. Pentru a-i învăța să se comporte adecvat, atunci când intră în contact cu persoane noi, puteți apela la următorul joc de rol: pretindeți că dați o petrecere ai cărei invitați de onoare sunt chiar copiii. Puneți-i chiar să sune la ușă pentru a intra mai bine în rol, după care, învățați-i tehnici pentru prima impresie: contactul vizual, un zâmbet cald, o strângere fermă de mână, o introducere și un salut politicos. Practicând împreună toate acestea, copilul va avea un exemplu despre cum să se poarte într-un context în care e nevoit să interacționeze și cu persoane noi.

  • Oferirea și primirea de complimente

Complimente sunt necesare în viața oricărei persoane, întrucât acestea oferă o stare de bine. Iar a face oamenii să se simtă bine, este una dintre cele mai semnificative lucruri pe care cineva poate să le facă.

Iată o variantă prin care puteți să faceți copiii conștienți de importanța complimentelor. Apelați la o stea din styrofoam, pe care o colorați simplu. Apoi, alegeți un vârf al acesteia pe care să-l numiți „vârful complimentelor”. De fiecare dată când cineva din familie oferă un compliment semnificativ – „Îmi place această culoare pe tine.” sau „Ai fost foarte răbdătoare cu mine azi” – trasați o linie pe stea sau lipiți o bulină, să zicem! După ce umpleți steaua de complimente, găsiți-i un loc special!

  • Exprimarea recunoștinței

Cercetările sugerează că acei copii recunoscători se simt mai fericiți, se descurcă mai bine la școală și au rate mai scăzute de depresie decât colegii lor mai puțin recunoscători.

Pentru a-l stimula pe copil să practice reunoștința, poți apela la un fel de brățară a recunoștinței. Leagă o panglică în jurul încheieturii de la mâna copilului, iar de fiecare dată când își exprimă recunoștința, adaugă câte o mărgea pe panglică. Poți adăuga mărgele bonus pentru exprimarea creativă. Spre exemplu, notele spontane de mulțumire sau desene prin care copilul te roagă să îi prepari desertul favorit.

Oare în cât timp brățara recunoștinței va fi gata?

  • Arta conversației

Apelați la Cartoful prietenos, dar cald și extrem de vorbăreț! Începeți prin a genera câteva subiecte conversaționale suculente, apoi jucătorii, în perechi de câte doi, trec un cartof înainte și înapoi, pe măsură ce li se încheie rândul la vorbit, după 1-2 minute.

Astfel, un copil care are tendința să vorbească prea mult, își va da seama de acest defect, deoarece va constata că ține cartoful de prea mult timp în mână. Pe același principiu, un copil care va scoate doar un cuvânt, va realiza că nu e în ordine pentru că a pasat cartoful prea repede.

Acest mic experiment îi va ajuta pe copii să înțeleagă ce înseamnă un dialog – o persoană ascultă, alta vorbește, iar rolurile se inversează.

  • Manierele privind alimentația

Manierele la masă se referă la faptul că orice persoană trebuie să fie capabilă să mănânce în compania altor persoane, fără să le deranjeze pe acestea, cu mestecături insistente, cu gura deschisă, și alte asemenea.

Pentru a învăța copilul bunele maniere la masă, puteți apela tot la un joc de rol. Spre exemplu, copilul poate fi un ofițer de poliție, care poate „amenda” orice persoană de la masă care nu mănâncă adecvat, cu niște cupoate create de voi. În cazul în care persoana amendată, oferă scuzele de rigoare, i se anulează cartonașul primit. Spre exemplu: „Îmi pare rău domnule polițist! Îmi dau seama că am mâncat cu gura deschisă și nu trebuia.”

La final, persoana cu cele mai puține cartonașe, alege desertul.

  • Manierele privind telefonul și alte dispozitive tehnologice

Sigur că trebuie să fiți un exemplu în acest sens. Astfel, asigurați-vă că nu utilizați telefonul mobil la masă sau că nu navigați pe internet în timp ce copilul vă vorbește!

Pe lângă aceste reguli care privesc limitele privind tehnologia, este important ca cel mic să învețe să aibă o converație telefonică politicoasă. Pentru asta, puteți simula una cu ajutorul unui telefon de jucărie. După ce ați încercat mai multe scenarii de conversații telefonice politicoase, îi poți oferi copilului șansa de a da acel telefon în realitate.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut