Sfaturi pentru amenajarea camerei copilului

Amenajarea camerei copilului este un subiect care dă multă bătaie de cap tuturor părinților. Însă, pe cât e de solicitant, pe atât e de satisfăcător. Deși sunt o mulțime de detalii de pus la punct și numeroase decizii de luat, dacă totul va ieși așa cum ți-ai dorit, nici nu mai contează prin câte ai trecut.

Ce mobilier să aleg? Ce culoare va avea pătuțul? Cum să vopsesc camera copilului? Să aștept să aflu mai întâi sexul celui mic sau să aleg o culoare neutră? Cu covor sau fără? Draperii sau jaluzele? Și întrebările pot continua la nesfârșit, iar tu te vei demoraliza înainte ca măcar să începi.

Ca să scapi de aceste dileme și să faci cele mai bune alegeri privind amenajarea camerei copilului, iată câteva sugestii care îți vor fi de folos.

Prima recomandare este să alegi mai întâi mobilierul. În acest mod, îți va fi mult mai ușor să adaptezi culoarea pereților la piesele de mobilier și de decor alese. Mai mult, ar trebui să ții cont și de stilul, design-ul casei tale. Ai grijă să nu fie un contrast prea mare între restul casei tale și camera bebelușului, pentru că acesta va ajunge să fie deranjant privirii.

Tot legat de decor, cu siguranță vei fi tentată să cumperi o mulțime de lucruri care-ți fură ochii și care de fapt nu au nicio întrebuințare. Încearcă te abții! Acestea nu vor face decât să contribuie la o atmosferă apăsătoare. Optează pentru lucruri cu adevărat folositoare și încearcă să construiești un mediu primitor și cald. Ca să reușești acest lucru, poți opta, de exemplu, pentru culori-pastel, culori calde care știi că te relaxează și te calmează. Renunță la culorile stereotip de forma roz pentru fetițe și bleu pentru băieței. La urma, urmei, până va mai crește copilul tu și soțul tău sunteți cei care vă veți bucura de decorul ales mai mult decât cel mic.

Tot o metodă prin care să renunți la excesul de piese de decor, este să optezi pentru construirea unui mediu familiar și personalizat. Astfel, joacă-te cu pozele de familie, construiește rame inedite, colorează-le tu însăți. Dacă îți dorești să agăți chestii pe pereți, optează pentru obiecte construite de tine, precum literele alfabetului sau cifrele. Acestea nu doar că sunt educative, dar odată cu creșterea bebelușului vor putea fi și extrem de ușor de înlocuit, în funcție de gusturile și dorințele sale.

În amenajarea camerei copilului, un lucru esențial de care trebuie să ții cont este chiar siguranța sa. Pe lângă un pătuț pe măsura bebelușului care să nu permită scoaterea capului printre grilaje sau blocarea sa acolo, trebuie să mai ai în vedere câteva detalii. Nu pune pătuțul sau canapeaua din cameră sau alte piese de mobilier pe care se poate cățăra, lângă fereastră. Totodată, evită piesele de decor care se pot sparge ușor sau nu le amplasa la o înălțime joasă, astfel încât acestea să nu devină un pericol pentru cel mic.

Un alt lucru de care ar trebui să ții cont este intensitatea luminii. Atât în cazul celei naturale, cât și în cazul luminii artificiale. Privind prima variantă, mă refer mai mult la faptul că trebuie să fii atentă dacă noaptea camera este mult prea luminată de la becurile din stradă. În această situație, optează pentru draperii mai închise la culoare pe care să le utilizezi în timpul nopții. Privind lumina din cameră, este preferat ca aceasta să fie disponibilă în mai multe trepte. Ținând cont de nenumăratele momente de alăptare în toiul nopții, este posibil ca uneori să preferi o lumină mai slabă și alteori să ai nevoie de o lumină mai puternică.

Ține cont și de locurile de depozitare din cameră. Cu cât spațiul este mai bine organizat, cu spații suficiente de stocare, cu atât atmosfera nu va fi una apăsătoare. Nu uita nici de o canapea sau un fotoliu confortabil, acestea îți vor fi de folos pentru a te odihni în timpul alăptării și nu numai.

După cum observi, ideea e să pui foarte mare accent pe ideile tale și ale soțului, pe ceea ce vă face pe voi să vă simțiți bine. În primă fază, bebelușul nu prea are un cuvânt de spus, decorul din cameră având un  efect mai mare mai mult asupra părinților, decât asupra celui mic.

Privind bebelușul, singura sugestie ar fi să nu optezi pentru tot felul de desene pe pereți. Sau dacă te decizi să ai anumite desene, optează pentru autocolant de perete. Sau, dacă nu ai chef de modificări peste câțiva ani, alege mai degrabă o culoare neutră, după care, atunci când copilul va crește, va spune el însuși ce modificări va vrea să mai facă.

Uite și câteva idei din care te poți inspira:

Așadar, multă creativitate și spor la amenajat vă doresc!

Sursă foto: www.projectnursery.com

 

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut