Simțul lecturii de la 0 la 12 luni

Cărțile reprezintă o sursă nemaipomenită de cunoaștere. Introducerea acestora în viața copiilor încă de la vârste mici poate crea legături nebănuite. Cum dezvoltăm simțul lecturii la copiii de la 0 la 12 luni, descoperim din cele ce urmează.

A crea un contact între o carte și un copil care nu știe încă să citească, este un lucru foarte important pe care îl puteți face. Cărțile sunt de altfel interesante pentru bebeluș întrucât pot fi ușor manipulate, prezintă imagini și pot fi privite de mai multe ori. Îi permit acestuia de a petrece momente frumoase împreună cu voi, indiferent de vârsta sa.

Cartea își poate face apariția foarte devreme în viața copilului. Din primele luni, bebelușul dorește mai degrabă să le molfăie, să le arunce sau să le lovească. Capacitatea sa de a fi atent la imagini este de asemenea limitată. De fapt, privitul cărților împreună cu voi constituie, pentru bebeluș, un moment de împărțire, timp în care este alături de voi și vă aude vocea. Asociază în acest fel cărțile cu mângâierile. Mai mult, această activitate oferă copilului ocazia de a se iniția în limba sa maternă, din care a auzit deja sunete pe toată durata sarcinii.

Pe la 1 an, bebelușul dorește să deschidă și să închidă cărțile și este interesat de imagini preț de mai multe minute. Începe de asemenea să întoarcă paginile cărților.

Beneficiile primului contact cu cărțile

  • Privitul cărților cu bebelușul, chiar dacă nu are decât 4-5 luni, ajută la dezvoltarea limbajului acestuia, atunci când voi numiți și arătați cu degetul imaginile din cărți.
  • Prezentată devreme, cartea devine sursă de amuzament și de plăcere. Este percepută ca un moment de bine, în care copilul se poate bucura de timp petrecut cu voi. Dacă primul contact se face la școală, contextul este unul destul de diferit deoarece copilul trebuie să învețe să citească. Lectura devine o sarcină, astfel că nu va mai considera că o carte și plăcerea merg mână în mână.

Doar în familie lectura produce cele mai bune rezultate. Fără implicarea voastră, beneficiile lecturii sunt mult mai mici.

  • Cartea ajută la construirea imaginației copilului. Foarte repede, acesta va înțelege că ceea ce este scris pe pagini îi va deschide o lume mai mare. Acest lucru îi va permite să acceadă la imaginație, să se relaxeze și să își controleze temerile.
  • Scrisul este o sursă de învățare importantă. Lângă voi, fără ca măcar să își dea seama, copilul învață cum să se descurce cu o carte, descoperă noi cuvinte, dar și bazele scrisului: citim de la stânga la dreapta, dăm paginile și toate aceste mici semne semnifică ceva. Înainte de intrarea sa la școală, cărțile îl fac să descopere literele, culorile și formele.

A citi o carte bebelușului

  • Lăsați-l să exploreze cartea în modul său.
  • Fiți atenți la imaginile care îl interesează mai mult și concentrați-vă pe acestea. Numiți-le, arătându-le cu degetul sau cereți bebelușului să vă arate imagini și obiecte pe care le cunoaște bine.
  • Folosiți mereu aceleași cuvinte pentru aceleași imagini pentru ca cel mic să învețe mai ușor aceste cuvinte. Cărțile oferă posibilitatea de a repeta adesea aceleași cuvinte.
  • Imitați sunetele pe care acesta le face când privește cartea: va găsi acest lucru amuzant.
  • Fiți expresivi și vorbiți mult în timpul „lecturilor” voastre.
  • Arătați-i imagini, mai ales cele cu alți bebeluși, descriindu-i ceea ce este acolo.
  • Atunci când contextul este de așa natură, faceți zgomote, cum ar fi cele de animale sau de mijloace de transport.
  • Pe stradă, arătați cu degetul ceea ce ați văzut în cărți și invers. Acest lucru va ajuta copilul să asocieze, spre exemplu, cuvântul „câine” cu imaginile conținute în cărți sau cu creaturile din fața lui.
  • Nu uitați că nu sunteți obligați să vă uitați la o carte de la cap la coadă!

Ce fel de carte să alegem?

Deoarece bebelușul descoperă cartea prin simțurile sale, veți fi mai în avantaj atunci când îi citiți cartea, atunci când îi permiteți să o atingă, chiar să o molfăie. Cărțile din plastic, din material, din carton presat sau cu texturi sunt în particular interesante pentru copii.

Alegeți cărți foarte colorate cu puține ilustrații pe pagină, spre exemplu, o pisică pe o pagină și un câine pe alta. Puteți, de asemenea, decupa imaginile din reviste (un bebeluș, o pisică, o mașină, etc.) să le lipiți pe un carton și să i le arătați descriindu-le.

Privilegiați cărțile care îi permit să numească obiectele mai degrabă decât să povestească povești. Numeroase biblioteci oferă o frumoasă selecție a acestor tipuri de cărți.

Cum să îi dezvoltăm interesul pentru lectură?

  • Priviți adesea cărțile împreună cu cel mic.
  • Lăsați copilul să aleagă cartea pe care o veți privi împreună atunci când este capabil să facă acest lucru. Cel mic va dori mereu aceeași carte, este absolut normal. Acest lucru îl liniștește și îi permite, cu fiecare lectură repetată, să înțeleagă mai bine ceea ce reprezintă cuvintele din carte.
  • Împrumutați adesea cărți de la bibliotecă. Astfel, copilul va avea mereu acces la noi cărți și își va putea dezvolta interesul pentru diferite teme sau tipuri de cărți. Continuați tot așa să priviți cărțile împreună cu el atât timp cât va dori.
  • Atunci când priviți o carte împreună cu cel mic, puneți-vă în fața lui. Astfel, vă va vedea cum surâdeți și vorbiți. Este o bună ocazie de a vă vedea cum pronunțați cuvintele.
  • Amenajați un mic colț de lectură în camera sa pentru a-i da gustul de a privi adesea cărțile. Faceți în așa fel încât să poată accede singur la cărți, de cum începe să se deplaseze.
  • Citiți voi înșivă cărți de plăcere. Îi transmiteți în acest fel mesajul că cititul este agreabil și permite învățarea a mii de lucruri. Sunteți de altfel persoana ideală pentru a-i transmite copilului gustul cititului, căci sunteți un model pentru el.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut