Uleiurile esențiale și copiii

Din momentul în care devenim părinți, suntem puși, mai mult sau mai puțin, în situația nefericită de a ne confrunta cu tot felul de alergii, viroze și răceli ale micilor iubăreți. Un sentiment oribil, de neputință, îți trece prin toată ființa atunci când îți vezi puiul suferind și efectiv nu îl poți ajuta. Cele mai dese astfel de momente petrecându-se de obicei noaptea, când d… »
Continua

Rolul sportului în sănătatea mentala si fizică a copilului tău!

Ca părinți ai acestor mici“creaturi”ce se mișcă și aleargă continuu, la propriu, facându-ne de cele mai multe ori să ne dăm și ultima suflare, ne punem de multe ori întrebarea „de ce ar mai avea nevoie copilul meu de alte activități?”. Ne gândim că este suficientă joaca și alergatul în parc cu alți copii, și de multe ori chiar așa si este până pe la vârsta de 4, 5 ani. Dar haid… »
Continua

KidsOut